VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Independența R. Moldova(incompletă, vulnerabilă, contestată …) este un DAR ceresc sau o POVARĂ?

Bine v-am găsit sau bine ne-ați găsit în luna august, luna în care serbăm ziua de naștere a Republicii Moldova și luna în care serbăm renașterea limbii române și nimic mai firesc decât să fi invitat – și asta am făcut-o – o familie care a contribuit substanțial la ceea ce s-a întâmplat în luna august, la ceea ce am obținut, am dobândit în luna august. Și imediat o să vă spun cine sunt astăzi în studio, nu înainte de a vă invita să urmăriți, eventual în retrospectivă, acest ciclu de emisiuni despre oameni de creație, familii în care creația este pâinea, aerul, apa și substanța nutritivă, combustibilul, or cum spuneam și în alte emisiuni, întotdeauna oamenii aceștia de creație îi vedem sus, printre nori, dar ei coboară și printre noi și ne este interesant nouă, celor care suntem muritori de rând, să vedem cum se descurcă ei, cum gândesc, cum se întâmplă actul de creație.

Vocea Basarabiei: În emisiunea de astăzi o să urmărim mai cu seamă linia de subiect cum se transmite între generații, ce valoare adăugată are fiecare generație și suntem astăzi bucuroși să-i salutăm în studio pe: Leontina Vatamanu, Virgiliu Mărgineanu și lăstărușii Mărgineni – Elena…

Elena Mărgineanu: Bună ziua!

Vocea Basarabiei: Pot să comit și Ileana din când în când?

Elena Mărgineanu: Nicio problemă…

Vocea Basarabiei: …și Ioana.

Ioana Mărgineanu: Bună ziua!

Vocea Basarabiei: Acum, Ioana Mărgineanu e lesne de presupus că poartă numele de la bunicul Ioan, bunicul Ioan este Ion Vatamanu. Vă amintiți, deputatul, poetul în beretă și geacă de piele, care, dacă o să vă uitați în Wikipedia, o să vedeți, prima inscripție este – doctor în chimie și după aia: poet, publicist, deputat. Ion Vatamanu, tribunul renașterii naționale, tribunul eliberării naționale și evident că generația asta stă în spatele, e prezentă, de fapt, cu noi în studio generația Ion Vatamanu și Ion Mărgineanu, pe care l-ați văzut, globetrotter a făcut de Ziua Unirii marșul până la Alba Iulia…

Leontina Vatamanu: Pe jos…

Virgiliu Mărgineanu: Pe care tot Ion îl cheamă și Ioana poartă numele ambilor bunei.

Vocea Basarabiei: Deci, Ioana e șmecheră, unește ambele nume și face arcul acesta voltaic între două nume și între generații, sărind peste, ceea ce este imposibil, deci, Ioana… Elena, cred că tot dintre neamuri ați găsit foarte lesne?

Leontina Vatamanu: Da, este născută de ziua mamei mele, Elena Curecheru-Vatamanu. Cred că a fost cel mai frumos cadou oferit mămicii…

Virgiliu Mărgineanu: De către ginere…

Leontina Vatamanu: Da, și iată îi poartă numele. Și aș mai face o paranteză aici, că tot am legat cumva întâlnirea noastră de ziua de 27 august, că acești copii au doi bunici care ambii au semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova.

Vocea Basarabiei: Deci, aceasta o să dăinuie în biografiile fetelor, pentru că nepoți din nepoți o să spună: „Dar Declarația aia de Independență, care, e adevărat, a ars și a fost restabilită, a fost semnată de bunicii acestor fete”. Și eu vreau să pornesc de la voi, să lăsăm maturii să se relaxeze, dacă nu cumva este o povară pentru dvs. această apartenență la generațiile care au ctitorit Republica Moldova, după aia Leontina, care a avut grijă să poarte ca pe o păpădie această moștenire, a făcut film cu dedicație, emisiuni, avându-se în vedere nu doar biografia, doar Republica Moldova, independența, renașterea și, la un moment dat, pentru voi această ghiulea este prea greu de dus, pentru că voi trebuie să vă trăiți viața între semeni, să vă duceți la discoteci și dacă nu cumva asta vă ține? Și a doua întrebare: dacă voi „distribuiți cu amănuntul” asta în generația voastră? Căci, până la urmă, și Leontina, și Virgiliu, de fapt, asta urmăresc – să nu se piardă firul acesta, că așa am pus eu întrebarea: valoarea adăugată și cum se perpetuează în lumea de azi, care-i pragmatică, consumistă, nu are timp de istorii, e ocupată cu orice și cea mai recentă dovadă (și aici închei) – competiția între Barbie și Oppenheimer? Oppenheimer a luat jumătate din audiența lui Barbie, în lumea asta trăim.

Ioana Mărgineanu: Ziceați de partea asta de distracție și de trăirea tinereții, nu cred că se exclude cu presiunea sau responsabilitatea pe care o simțim, pentru că ne-am născut într-o familie în care cumva oamenii au încercat să contribuie un pic și la comunitatea, și la împrejurimea din care fac parte. Dar, într-adevăr, de mică cumva am simțit steaua asta norocoasă sub care m-am născut și în familia în care am avut norocul să spun primele cuvinte și să fac primii pași de la început cumva încercam să îmi măsor cuvintele și acțiunile, gândindu-mă la ce ar spune Ion Vatamanu, care mă privește de sus, pentru că nu l-am cunoscut și bunicul meu cumva a fost așa un fel de imagine, un idol, plăsmuit din povestirile părinților, din ceea ce am mai văzut pe la televizor și din discursurile documentare.

Vocea Basarabiei: Și din documentare, și din secvențe…

Ioana Mărgineanu: Exact. Și așa se conturase cumva în forma unui zeu, în forma unui părinte de acolo de sus, în fața căruia ar trebui să-mi măsor și să-mi echilibrez cuvintele și acțiunile.

Vocea Basarabiei: Dă-mi voie să bagatelizez un pic. Uite, eu am pățit așa, când fiică-mea era prietenă cu cineva și acela când a auzit că-i fiica lui Botnaru, a zis: „Nu, nu, eu mai bine nu mă leg de ei, că Dumnezeu știe…” 

Ioana Mărgineanu: Așa a apărut filmul „Ce zici?”.

Vocea Basarabiei: Exact, cu „Ce zici?”. Ați pățit voi, fetele, așa, că totuși ar fi vrut cavalerii voștri să fiți așa, mai…, mai fără trena asta?

Virgiliu Mărgineanu: Ne plac întrebările dvs., dle Botnaru, aflăm și noi niște dedesubturi…

Ioana Mărgineanu: Nu știu, bună întrebare…

Vocea Basarabiei: Lenuța, de exemplu, în Polonia unde te-ai refugiat acum și ai plecat, a venit după d-ta trena asta a gloriei de la Chișinău?

Elena Mărgineanu: Da, de fapt, e foarte diferit, pentru că aici am crescut într-un mediu în care foarte des mă afișam cu părinții și cu familia, mergeam foarte des la întâlniri împreună, la evenimente culturale ș.a.m.d., m-am pomenit peste ani în Varșovia singură, fiind un aproape nimeni, fără părinți, fără un nume, fără generațiile din spate pe care să le cunoască cineva și a trebuit să încerc să-mi clădesc singură numele meu, să mă fac cunoscută prin propriile activități, prin propriile succese și cred că a fost un examen bun pentru mine, dar, în același timp, probabil care se va solda cu o revenire acasă, pentru că mi-ar plăcea să duc numele mai departe, cred că am acumulat o experiență bună dincolo de hotarele țării pe care mi-ar plăcea s-o aduc aici.

Vocea Basarabiei: Când ai spus că te-ai pomenit singură, ai spus-o cu un oarecare regret că nu-i tata să pună un cuvânt?

Elena Mărgineanu: Nu, categoric nu!

Leontina Vatamanu: Noi nu prea punem cuvinte pentru ele.

Elena Mărgineanu: De fapt, nici acasă nu se întâmplă asta.

Vocea Basarabiei: Nu, voi nu puneți cuvinte, dar eu prima dată când le-am văzut pe aceste Cosânzene la festivalurile OWH Studio și-mi venea să spun: Păi lăsați copiii aceștia în pace! Ele făceau voluntariat acolo…

Virgiliu Mărgineanu: Nimeni nu poate să le interzică să fie voluntare sau să cumpere bilete, nu au fost mânate sau obligate să vină să facă, a fost plăcerea lor.

Vocea Basarabiei: OK. Iată tot spunem să intrăm peste Virgiliu, dar în mod deliberat le-ați băgat în meserie, în fluxul acesta intelectual din familiile voastre? Cum s-a întâmplat? Pentru că pe toți îi întreb așa, toți părinții vor zice: îi lăsăm liberi, să zburde, să zboare, dar în realitate pe ici-colea îi ghidează.

Virgiliu Mărgineanu: Corect. Chiar asta mă gândeam zilele trecute, poate am insistat și țin minte chiar și cu Leontina, să facă școala muzicală. Știu că nu prea le-a plăcut, voiau să se joace, voiau Barbie, voiau jocuri, dar eu cu Leontina am insistat să facă școala muzicală, că este importantă. Am făcut și școala muzicală și ziceam că e bine să cunoști muzica, să cunoști notele, să cunoști solfegiul, pentru că te ajută în viață. Ei, acum nu au mai continuat cu muzica, chiar dacă atunci când se așază la pian îmi place să le ascult. Dar cred că asta a fost, dacă vreți, singura împotrivire din partea noastră în care am insistat și au făcut ceva ce am vrut noi, în rest au fost libere să-și aleagă meseria, destinul, prietenii, joaca, dacă…

Vocea Basarabiei: Bine, dar n-au ales chimia lui Vatamanu, nu?

Virgiliu Mărgineanu: Și chiar atunci când a ales economia, n-a fost la insistența mea, chiar m-am mirat, deși mi-a plăcut, trebuie să recunosc că mi-a plăcut că a ales să facă economie, eu știind-o că este pasionată de poezie, de film, de muzică, de arte, dar când am auzit-o că face economia, zic OK, e o meserie care o să-ți prindă bine în viață.

Vocea Basarabiei: Și acum ai abandonat-o ori nu?

Ioana Mărgineanu: Și acum îmi prinde bine în viață, dar oricum merg pe altă cale.

Virgiliu Mărgineanu: Dar îi prinde bine în viață.

Ioana Mărgineanu: Da.

Vocea Basarabiei: Leontina, cum ai contribuit d-ta la băgarea în meserie?

Leontina Vatamanu: Pentru că noi am fost mereu oameni ocupați și activând într-un studio independent și, de fapt, depinzând de niște proiecte pe care le prindeam cumva și trebuia să le facem, nu prea am avut pauze foarte mari între activități, trebuia să fac ceva cu copiii și-i aduceam la studio și ei practic au crescut în această bucătărie la studio, apoi la CRONOGRAF. A început să le placă acest lucru, au început să ne ajute, să fie voluntare, să facă o secțiune pentru adolescenți și am observat că se descurcă foarte bine, foarte repede, adică le delegam niște lucruri și ele le făceau cu brio și astfel îmi ușurau munca. Și cumva a fost un fel de implicare, adaptare organică. Probabil sunt foarte mulți astfel de copii în familiile de artiști, care cresc în culisele teatrelor, pe platourile de filmare și, vrând-nevrând, ei deprind și drept rezultat fie intră în acest domeniu, fie îl resping, adică își găsesc cu totul altă cale în viață, cu totul alt drum.

 Vocea Basarabiei: Hai să vă întreb iarăși, și mai direct – dar nu cumva e o condamnare când acești copii rămân într-o meserie a părinților care nu le asigură belșug și profituri cum ar fi, de exemplu, să facă business în construcții? Și în sensul acesta, le-ați lăsat să zburde, dar nu cumva, „mai bine, dragul mamei, te făceai stomatolog, ca acolo să ai niște venituri”? Ați încercat asta, că atunci când vezi că copilul merge pe urmele tale și, de fapt, este după asta condamnat să fie om de creație însemnând o săptămână să aștepte să-i vină inspirația, să nu poată să lucreze, să nu doarmă nopțile, frământări, nu vă este milă, ca părinți, de fetele acestea?

Leontina Vatamanu: Nu, în sensul acesta chiar am fost foarte democrați, le-am lăsat pe ele să aleagă, adică țin minte cum…

Vocea Basarabiei: Chiar dacă se duc într-o meserie ingrată?

Virgiliu Mărgineanu: Da, dl Botnaru, dar fiecare meserie are și avantajele ei, unele au avantaje comerciale, financiare, altele au avantaje spirituale. Deci, atunci când această inspirație îți vine o dată la două săptămâni sau mai rar chiar, dar când iese o producție sau o operă cinematografică reușită și când lumea aplaudă și solicită s-o mai vadă, da, poate încasările sunt nu atât de mari cât îți doreai tu, dar aceste aplauze pe care le primești sau aceste feedbackuri care vin de la spectatori și de la urmăritorii tăi îți aduc o mare satisfacție. Și dacă noi am trăit cu această bucurie și mulțumire, eu sunt sigur că și ele se vor descurca.

Leontina Vatamanu: Eu cumva am observat în Ioana ceea ce a avut și Ion Vatamanu, adică această combinație între două domenii diferite, din lumi diferite – chimie și poezie. Ioana este pasionată de matematică, a absolvit liceul cu profil real și e această combinație în ea de fire creativă, în același timp, de un om calculat, cu picioarele pe pământ și cumva până la ora actuală iată le combină. Are un serviciu, merge la birou, la oficiu, în același timp, în timpul liber face proiecte, emisiuni, filme ș.a.m.d. Nu știu cum o să fie mai departe, ce albie o să-și aleagă pentru fluviul ei destul de tumultos…

Vocea Basarabiei: Mă întorc iarăși la fetele astea care au misiunea să, repet, să proceseze fluxul acesta intelectual, care a venit de la Ion Vatamanu, a fost îmbogățit de generația asta, pe mine chiar mă preocupă ce o să se întâmple, eu n-o să apuc, dar dvs. înțelegeți că și la ucraineni e de mare actualitate mesajul acesta, noi trebuie să încetăm să ne autodefinim ca o provincie, ca o țară-victimă, ca o populație-victimă, că noi cu bune intenții, când mama d-tale face filmul despre deportări în speranța că acesta-i un monument pe care o să-l vadă toată lumea și o să înțeleagă foarte clar că noi am suferit, dar alții au să spună: „dar voi atâta ați putut”, ca și evreilor li se reproșează că „ați mers ca victimele în camerele de gazare, nu v-ați opus și când numărați victimele și dați nume, de fapt, aveți și voi vină”. Uite, pe voi vă preocupă lucrul acesta că și cu istoria, și cu descoperirile, și cu ceea ce facem noi azi ar trebui să ieșim din ipostaza asta de provincie, victimă și națiune care întotdeauna cu șervetul pe mână spune: „Ordonați!”?

Ioana Mărgineanu: Da, mi se pare că trăim acum într-o lume în care există oportunități sau, cel puțin, resursele umane devin mai importante decât resursele naturale, or teoria asta un pic îi dată peste cap de ceea ce se întâmplă în Ucraina în ultima perioadă și războiul care ni se părea cumva un concept legat doar de manualele de istorie, dar eu cred că trăim într-o lume în care omul care se cultivă, care are atâta acces la informație nu mai contează provincia, statul din care el vine, ci ambiția și voința personală de a se dezvolta și de a crește, așa că și rădăcinile de aici, și pământul de aici, și meleagul de aici e deja suficient de fertil pentru a crește oameni de importanță internațională, pentru că ziceam că e nevoie doar de un avânt din ăsta interior, nu mai trăim în secolul trecut unde toate contau.

Vocea Basarabiei: Ioana, dar nu cumva noi excelăm prin artiști, prin oameni care totuși sunt din meseria asta artistică și nu avem chimiști, cosmonauți și ingineri?

Ioana Mărgineanu: Da, aveți dreptate, poate pentru că la nivel de chimiști, cosmonauți, ingineri e nevoie și de niște condiții materiale aici, acasă, niște laboratoare performante ș.a.m.d. Dar la nivel de artiști, atunci când munca ta depinde doar de ce se întâmplă la tine în garajul tău, în atelierul tău, aici nu cred că avem un factor care ne-ar face mai inferiori altor națiuni, care au fost mai norocoase pe parcursul istoriei.

Vocea Basarabiei: Voi știți asta de la OWH Studio, că ați văzut documentare din toată lumea și cred că aveți simțul valorii și noțiunea valorii cinematografice, de exemplu, și artistice. Lenuța, în Polonia simți că patriotismul nu e o marfă care se mai poartă și se mai vinde astăzi?

Elena Mărgineanu: O, în Polonia!…În Polonia simt că polonezii se respectă și asta-i foarte frumos de observat, pentru că își respectă limba, își respectă tradițiile, își respectă zilele naționale, astfel încât eu ca străin, odată ce am intrat în granițele Poloniei, mă simt nevoită, dar, în același timp, simt că este o formulă de respect să învăț limba lor și simt că este firesc, lucru pe care mi-ar plăcea să-l văd, să-l simt și în Moldova, ca fiecare cetățean cel puțin să cunoască limba de bază, limba de stat a țării.

Vocea Basarabiei: Dar ești de acord că și noi suntem de vină, pentru că nu suntem exigenți ca polonezii?

Elena Mărgineanu: Simt că am fost un popor care a dat mult mai mult capul în jos și a lăsat evenimentele să treacă peste noi cumva, dar, în același timp, simt că generația noastră n-ar mai trebui să se victimizeze, ar trebui să înceapă să spună lucrurilor pe nume. Cred într-o generație care revine acum în țară cu anumite scopuri, cu anumite obiective, cu experiență de peste hotare și cred că această victimizare care ne-a tot bântuit pe parcursul a 30 de ani încoace să se transforme într-un proces constructiv și într-un proces de a spune lucrurilor pe nume și de a le lua de la un capăt și a le face încet-încet.

Vocea Basarabiei: Am o temă importantă și o să iau de la părinți și după aia revin la voi iarăși. Plecarea moldovenilor, atâta noi ne tânguim că am umplut lumea, dar asta au făcut și armenii, au făcut și irlandezii, a făcut multă lume și nu înțeleg de ce noi trebuie numaidecât să-i întoarcem înapoi. Poate din considerentul că cele mai bune exemplare pleacă, dar altfel nu se poate, altfel nu se întâmplă libertatea asta de circulație și integrarea, interpătrunderea. Ce spuneți dvs., ce comentarii aveți atunci când, iată, „veniți, moldoveni, acasă înapoi, că fără voi nu putem face țara”?

Leontina Vatamanu: Există aici un moment, după mine, dacă lucrurile ar sta bine aici și ar pleca oamenii nu de nevoie, dar dintr-o dorință așa, să schimbe mediul…

Vocea Basarabiei: Din curiozitate…

Leontina Vatamanu: Din curiozitate, din plictiseală ș.a.m.d., n-ar fi o problemă, suntem liberi și alegem sau vrem să credem că alegem liber locul unde să ne petrecem viața, dar în momentul în care oamenii nu prea au aici oportunități de a duce un mod de viață normal, de a munci decent, de a primi decent, de a oferi copiilor ceea de ce au nevoie, atunci este o problemă, cred eu, și sigur că facem acești pași înainte mult prea încet. Mă gândesc că au trecut 30 de ani de la declararea independenței și totuși am făcut mult prea puțin ca să mișcăm carul din loc. Am drept model tot timpul țările baltice, care au ajuns mult prea departe în comparație cu ceea ce am făcut noi, noi facem un pas înainte și trei înapoi și cumva din cauza asta nu prea simțim acest progres. A fost o generație de sacrificiu generația părinților noștri, cred că și noi, dar aș vrea pentru copiii noștri totuși să existe niște oportunități, să existe, în primul rând, pace și mai puține lupte din astea…

Vocea Basarabiei: Și dacă ei își vor construi viața peste Prut, de exemplu, sau și mai departe, în Polonia și Germania, asta o să vă întristeze, o să vă mâhnească?

Leontina Vatamanu: Nu cred. Dacă ele o să fie fericite acolo unde sunt, doar că probabil iată copiii noștri, eu nu știu voluntar sau involuntar, într-adevăr, au fost educați în acest spirit de patriotism cumva, vor să fie utili acolo unde s-au născut. Și probabil chiar și de la distanță, dacă o să se stabilească cu locul în altă parte, oricum o să contribuie și aici, o să colaboreze, o să facă ceva, o să vină pentru proiecte și aici. Cel puțin, așa mi-a spus Lenuța, chiar dacă se stabilește în Varșovia, vine să facă filme și în Moldova.

Vocea Basarabiei: S-a îndrăgostit deja?

Leontina Vatamanu: Te-ai îndrăgostit?…

Virgiliu Mărgineanu: Asta voiam să aflăm noi la emisiune…

Vocea Basarabiei: Virgiliu, Leontina cumva a ezitat să rostească cuvântul patriotism așa, apăsat, cumva ca și cum îl ia în ghilimele…

Leontina Vatamanu: Dar nu, eu chiar sunt un patriot și respect patrioții, pentru că mie mi se pare firesc să-ți iubești țara așa cum îți iubești copiii, cum îți iubești părinții.

Vocea Basarabiei: Dar eu vă înțeleg, că uneori patriotismul devine cuvânt de ocară, pentru că unii îl instrumentează, unii îl devalorizează, îl secătuiesc.

Virgiliu Mărgineanu: Aici e problema, într-adevăr, pentru că patriotismul nu trebuie să fie doar afișat pe marile panouri și umblăm cu ele, și strigăm în piață, dar faptul că exact venim de la ce spunea Ioana, de la resurse umane, peste tot omul reușește să sfințească locul, acolo unde este el se poate afirma și poate veni să demonstreze că poate face lucruri mari. Eu știu o mulțime de moldoveni care au reușit în afară să fie și milionari, să fie și oameni de afaceri, să fie și artiști mari, cineaști buni, actori de talie internațională chiar. Deci, acești oameni dacă făceau aici același lucru, oricum erau o plusvaloare pentru țara noastră. Acum nu putem să punem hotar și să spunem că nimeni nu pleacă, pentru că trebuie să muncim pentru țara noastră. Această libertate de circulație atât a forței de muncă, cât și a capitalului este deschisă și nu avem decât să profităm în urma acestor posibilități. Sunt sigur că fetele noastre oriunde vor fi vor lucra pentru Moldova, în primul rând, adică se vor gândi la casa noastră. Și eu, și Leontina am făcut studii în afară, puteam să rămânem acolo, nu știu de ce ne-am întors, poate din patriotism sau poate din dorința de a fi acasă și de a reuși să aducem acea plusvaloare în spațiul în care ne-am născut. Cred că asta este important. Acum, referitor la rezultate și la beneficii. Poate, într-adevăr, dacă rămâneam în România sau în Franța, unde am învățat eu, beneficiile erau mult mai mari, beneficii financiare sau materiale, acasă, în schimb, avem alte beneficii: stăm cu dvs. la această emisiune, savurăm plăcerea fetelor, mergem pe stradă, ne salutăm cu oamenii, oamenii aplaudă la filmele noastre – ce poate fi mai mare bogăție decât atât?

Vocea Basarabiei: Da, eu sunt într-o situație poate avantajată, poate nu. Eu am jumătate: o fiică îi stabilită aici cu noi și cu nepoatele, respectiv și una îi în Franța, devenită franțuzoaică sută la sută, și am emoții împărțite, pentru că mi-ar fi plăcut poate să fi revenit și franțuzoaica, dar, pe de altă parte, mă forțează o dată la jumătate de an să merg acolo, cu nepoții de acolo, și mă gândesc cu mândrie că, iată, seminția noastră moldovenească o să fie în arborele genealogic care o să se extindă și nepotul o să spună: „Am un bunic acolo, într-o provincie, undeva la capătul Europei”, care sper că n-o să fie capătul Europei. Și de asta eu nu sunt de acord cu oamenii care țin numaidecât să-i aducă pe toți acasă, să-i facă nefericiți, de fapt, pentru că să se rupă de acolo și să vină să ridice gardurile și satele pe care noi le-am lăsat în paragină și nu arăm pământul, dar asta-i o discuție lungă, mă întorc iarăși la familia voastră de creație. În ce măsură – și de asta spuneam de valoarea adăugată care vine acolo – la un moment dat, fetele acestea care erau la recepție la OWH Studio și făceau voluntariat, probabil au ajuns la condiția încât să aibă păreri despre ceea ce faceți voi. Cum se întâmplă în familie la voi, așa cum Leontina are dreptul chiar postum să aibă atitudine critică față de versuri, texte, poziții? Acum, fetele probabil o fi având dreptul să aibă o părere, le consultați înainte de asta la filme, scenarii, la clasamente, la jurizare? Cum se întâmplă asta?

Virgiliu Mărgineanu: Prin discuții. În primul rând, se discută foarte mult la toate ideile, la fiecare subiect, și prin discuții și argumente. În momentul în care, și eu recunosc, și Leonida recunoaște, fetele vin uneori cu argumente mai întemeiate, mai bine puse la punct, ceea ce mi se pare normal. Deci, copiii trebuie să depășească părinții și, în felul acesta, noi ne retragem, corect, aveți dreptate.

Vocea Basarabiei: Și asta o faceți conștient, asta-i educație democratică? Scrâșnești din dinți când copilul îți spune că nu e de acord?

Virgiliu Mărgineanu: De ce scrâșnind din dinți? Noi nu scrâșnim din dinți. În momentul în care vine cu argumente și-mi spune că da, paharul acesta-i pe jumătate gol și eu îl văd jumătate plin, dar ea are dreptate că jumătate e gol. Așa, un exemplu…

Leontina Vatamanu: Nu cred că e cel mai bun exemplu. (…)

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.