Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a reacționat la pachetul de sprijin financiar în valoare de 1,9 miliarde de euro, aprobat de Parlamentul European pe 11 martie. PSRM a subliniat că acest ajutor financiar ar putea avea „consecințe cu un impact negativ pe termen lung” asupra țării și cetățenilor săi. Deși recunosc necesitatea investițiilor pentru dezvoltarea economiei și îmbunătățirea nivelului de trai, socialiștii au exprimat îngrijorări cu privire la modul în care guvernarea actuală va gestiona aceste fonduri.
„Actuala guvernare a demonstrat de mai multe ori incapacitatea de a administra eficient țara și de a proteja interesele naționale”, au menționat aceștia în comunicatul lor. PSRM a punctat că, deși 520 de milioane de euro din suma totală sunt granturi nerambursabile, ajutoarele din partea Uniunii Europene nu sunt niciodată fără condiții. Partidul consideră că aceste fonduri sunt însoțite de „condiții politice, economice și sociale” ce pot contraveni intereselor naționale ale Republicii Moldova.