VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Protest în fața PG. 16 persoane, printre care 3 minori, duși la inspectorat

Membrii și simpatizanții Partidului Politic „ȘOR” condus de la distanță de fugarul Ilan Șor, protestează în fața Procuraturii Generale. Protestatarii cer demisia Maiei Sandu și a noului procurorul general interimar, Ion Munteanu. Poliția anunță că deja 16 persoane, printre care 3 minori, au fost duse la inspectorat pentru identificare iar o persoană era anunțată în căutare.

„Chiar de la începutul acțiunii de protest, deja 16 persoane, printre care 3 minori fără supraveghere, au fost duse la inspectorat pentru identificare și documentare. Ulterior, s-a stabilit că o persoana se afla in căutare penală”, se arată în comunicatul emis de oamenii legii.

Poliția precizează că în prezent, este examinată oportunitatea redirecționării transportului public care circulă pe bulevardul Ștefan cel mare și Sfânt, în contextul în care organizatorii nu sunt cooperanți cu forțele de ordine. Oamenii legii solicită șoferilor să fie atenți la schimbările de deplasare în trafic.

Menționăm că Ilan Șor a fost condamnat în 2017, în primă instanță, la 7 ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul „furtului miliardului”, fiind dat acum în căutare internațională.

Pe numele lui Șor există şi o cerere de extrădare, care se este încă în proces de examina.

Amintim că, într-o postare video publicată pe 16 septembrie, pe Facebook, deputatul fugar Ilan Șor a anunțat că se află în Israel și în scurt timp se va întoarce în R. Moldova.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.