VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Proiectul referendumului pro-UE va fi examinat de deputați la una dintre ședințele din 16-31 mai

Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit, vineri, 10 mai, în ședință și a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 16-31 mai 2024. Astfel, la următoarele ședințe deputații vor examina proiectul de hotărâre privind desfășurarea referendumului republican constituțional din 20 octombrie.

De asemenea, parlamentarii vor examina în prima lectură proiectul de lege privind modificarea unor acte normative care vizează îmbunătățirea proceselor vamale în relațiile Serviciului Vamal cu contribuabilii; proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe; proiectul de modificare a cadrului normativ în vederea creării condițiilor necesare susținerii reformelor din sistemul instituțional al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare; precum și proiectul de modificare a Legii cu privire la medicamentele de uz veterinar, transmite deschide.md.

Printre inițiativele legislative care urmează a fi examinate în a doua lectură figurează proiectul de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală; proiectul  de lege care prevede acordarea comunei Stăuceni a statutului de oraș; proiectul de modificare a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale și proiectul de lege care vizează perfecționarea guvernanței și reglementării sectorului de alimentare cu apă și de canalizare.

Deputații vor discuta și o serie de modificări la Codul contravențional și Codul penal, proiectul de lege care prevede revizuirea hărții judiciare, precum și inițiativa legislativă care va oferi posibilitatea cetățenilor să se adreseze la oricare notar din țară pentru proceduri legate de moștenire.

Pe ordinea de zi mai figurează ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la Programul Europa Digitală. De asemenea, va fi examinată ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare – un împrumut în valoare de 40 de milioane de euro pentru reformarea și modernizarea domeniului forestier, în conformitate cu reglementările și acquis-ul Uniunii Europene.

În următoarea perioadă, Parlamentul va examina și proiectul de hotărâre privind numirea în funcție a unui membru al Curții de Conturi. Totodată, deputații vor audia raportul de activitate pentru anul 2023 al Autorității Naționale de Integritate și al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

Joi, 16 mai, ședința plenară a Parlamentului va începe la ora 10:00.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.