VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Proiectul legii care prevede reformarea CSJ a fost definitivat și va fi remis Comisiei de la Veneția

Ministerul Justiției a definitivat proiectul de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție (reforma CSJ), urmare a avizelor și a primei etape de consultări publice. Până la sfârșitul acestei săptămâni, documentul ajustat va fi expediat repetat Comisiei de la Veneția pentru expertizare.

Principalele prevederi ale proiectului sunt:
1) micșorarea numărului de judecători ai CSJ, de la 33 la 20 de funcții;
2) modificarea componenței CSJ, prin asigurarea accesului la funcțiile de judecător al CSJ atât pentru judecători, cât și pentru non-judecători: avocați, procurori, profesori universitari din domeniul dreptului;
3) reglementarea unor criterii exigente pentru accederea în funcția de judecător al CSJ, astfel încât să asigurăm accesul pentru cei mai buni profesioniști din domeniu dreptului;
4) stabilirea experienței de muncă necesară pentru accederea în funcție de judecător al CSJ:
– cel puțin 8 ani efectiv lucrați în calitate de judecător, pentru persoanele care au activat în calitate de judecător în instanțele judecătorești;
– cel puțin 6 ani efectiv lucrați, pentru persoanele care au activat în calitate de judecător al Curții Constituționale sau Curții Europene pentru Drepturile Omului;
– cel puțin 10 ani efectiv lucrați, pentru candidații selectați din rândul juriștilor non-judecători;
5) crearea mecanismului de evaluare de către Comisia de evaluare a integrității etice și financiare a actualilor judecători ai CSJ și a candidaților la funcțiile de judecător al CSJ;
6) stabilirea unei condiții noi și obligatorii pentru persoanele care doresc să activeze în funcția de judecător al CSJ după reformarea acesteia, și anume de a fi evaluați pozitiv de către Comisia de evaluare;
7) crearea mecanismului de contestare a rezultatelor evaluării;
8) modificarea competențelor CSJ, pentru transformarea acesteia în curte de casație, rolul căreia va fi de interpretare și aplicare uniformă a legislaţiei în sistemul de justiție și altele.

Deoarece revizuirea competențelor CSJ implică operarea modificărilor în codurile de procedură, grupul de lucru constituit pe platforma Ministerului Justiției lucrează deja la un proiect de lege de modificare a cadrului normativ conex, care va intra în vigoare concomitent cu proiectul noii legii cu privire la CSJ.

Experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției au analizat proiectul de Lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), elaborat de către Ministerul Justiției, care are drept scop reformarea instituției.

Ca remarcă generală, autorii opiniei susțin că proiectul nu poate fi susținut, în principiu, în partea ce ține de evaluarea extraordinară a judecătorilor CSJ. Conceptul suscită probleme din perspectiva standardelor internaționale, dar și normelor constituționale. Detalii aici

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.