VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Programul „after-school” va fi achitat integral de părinți. Primăria Chișinău a anunțat taxele oficiale din școli

Programul prelungit în cele peste o mie de grupe din școlile Capitalei va fi achitat integral de părinți. Primăria Chișinău a anunțat că taxele vor fi plătite în contul instituției și nu vor mai fi tolerate plți neoficiale pentru aceste servicii. Așadar, pentru un program de trei ore suma va fi de 360 de lei, iar pentru șase ore – 690 de lei. Totodată, edilul Ion Ceban a anunțat că pentru 6000 de copii din familii cu venituri modeste, acest serviciu va rămâne în continuare gratuit.

„Primăria Chișinău nu a suspendat grupele. Erau plăți neformale pentru aceste servicii, iar noi am spus că suntem împotriva acestor plăți. Primăria a propus o formulă ca părinții să poată achita oficial, ca să primească bonul de casă. Astfel, unii achitau de la 300 și până la 1200 de lei, fără ca să fie o claritate și legalitate”, a declarat Ion Ceban.

Primarul Capitalei susține că municipalitatea a elaborat o formulă pentru ca părinții să poată achita oficial pentru grupele cu program prelungit, iar până la sfârșitul săptămânii va fi încheiată toată procedura.

„Până în 31 decembrie 2023, din cele 1040 de grupe care activau, 93% la sută erau cu un program prelungit de trei ore, serviciu achitat integral de municipalitate, iar pentru celelalte ore părinții achitau neoficial plăți, sume care variau între 300 și 1200 de lei pe lună. Acum, în baza unei formule, elaborate împreună cu directorii școlilor, cu juriști și contabili, am ajuns la elaborarea unui regulament care prevede că pentru un program de trei ore părinții vor achita 360 de lei, iar pentru șase ore – 690 de lei. Totul va fi legal și contabilizat. Părinții vor primi bon de casă, după același model utilizat în grădinițe”, a mai declarat Ion Ceban.

Municipalitatea mai anunță că pentru 6000 de copii din familii cu venituri modeste, Primăria Capitalei va achita în continuare integral toate sumele și alimentația.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.