VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Prognoze îngrijorătoare: Kievul riscă să rămână fără muniții pentru sistemul de apărare antirachetă

Kievul riscă să rămână fără muniție pentru sistemele de apărare aeriană până pe 3 mai, transmite publicația americană ”The Wall Street Journal”, citată de presa rusă.

Informația a apărut în spațiul public după scurgerea în mediul online a unui lot de documente secrete ale Pentagon.

”Potrivit unei presupuse prezentări secrete de la Pentagon din 28 februarie, Ucraina își va epuiza complet stocul de rachete BUK până pe 13 aprilie și rachete S-300 până pe 3 mai, în ritmul actual de utilizare a acestor muniții pe fronturi”, scrie publicația americană.

În absența muniției pentru sistemul de apărare aeriană, o parte din infrastructura critică a Ucrainei va rămâne neacoperită. Este vorba, în special, despre peste 40 de obiecte în regiunea Kiev și două în regiuni din sud-vestul țării.

Potrivit documentelor secrete, sistemele ucrainene de apărare antiaeriană S-300 consumau aproximativ 200 de rachete pe lună. În același timp, Statele Unite, Norvegia, Canada și Germania au furnizat Kievului două sisteme NASAMS și unul IRIS-T de apărare aeriană în ultimele luni, dar ar putea rămâne fără muniție până în mai.

Potrivit publicației americane, SUA şi Germania au anunţat recent transferul a două baterii de apărare aeriană Patriot în Ucraina. În plus, Italia a fost de acord, împreună cu Franța, să ofere Kievului un sistem modern de apărare antiaeriană SAMP/T.

Chiar și așa, aceste muniții nu vor fi suficiente pentru a asigura securitatea întregului teritoriu al Ucrainei. Comandamentul European al SUA estimează că Armata Ucraineană are nevoie de 12 baterii Patriot sau SAMP/T și 16 baterii de clasă NASAMS sau IRIS-T. Potrivit unui alt document scurs în mediul online, Ucraina a fost îndemnată să găsească muniție suplimentară pentru S-300 și BUK în străinătate. Totuși, acest lucru nu va fi ușor, deoarece majoritatea aliaților și-au epuizat deja proviziile, iar Rusia face tot mai multe presiuni și avertizează diferite state NATO să înceteze să sprijine militar Ucraina.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.