VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Produsele alimentare de post nu întotdeauna sunt și sănătoase! Recomandările specialiștilor ANSA

În această perioadă creștinii ortodocși respectă Postul Crăciunului iar pe rafturile magazinelor sunt o multitudine de produse de post, care pot înlocui alimentele de proveniență animală. Totuși, produsele alimentare de post nu întotdeauna sunt și sănătoase, mai ales în cazul în care conțin ingrediente de calitate inferioară sau sunt suprasaturate de aditivi alimentari. În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) îndeamnă cetățenii să citească eticheta și să aleagă în cunoștință de cauză produsele alimentare pentru consum, venind cu recomandări importante.

Din analiza etichetelor, ANSA constată că cei mai utilizați aditivi în produsele alimentare din comerț sunt:

  1. Potenţatori de aromă – substanțe care ameliorează gustul și/sau mirosul existent al unui produs alimentar. În această categorie se include acidul glutamic și sărurile lui (E 620-625), monoglutamatul de sodiu (E 621)  – cel mai utilizat potențator de aromă (deși nu este considerat un aditiv periculos, adăugarea acestuia în produsele alimentare nu redă senzație de sațietate,  iar consumatorul este înșelat de aroma sa aparentă de carne, fiind tentant să consume mult mai mult decât are necesitate organismul).
  2. Stabilizatori – substanțe care, adăugate într-un produs alimentar, fac posibilă menținerea stării fizice/chimice a acestuia: acidul fosforic – fosfații – di-, tri- şi polifosfaţi (E 338-341, E 343 şi E 450-452). Consumați în cantități mari, acești aditivi pot fi periculoși.
  3. Conservanți – substanțe care prelungesc durata de stabilitate la depozitarea produselor alimentare: acidul benzoic și benzoații (E 210-213). Se utilizează frecvent în alimente pentru a stopa creșterea drojdiilor şi mucegaiurilor, însă pot provoca efecte negative asupra sănătății consumatorilor.

De aceea, Agenția atenționează consumatorii:

  • Să citească cu atenție eticheta și să să aleagă responsabil produsul alimentar care urmează să îl procure, iar produsele suprasaturate de aditivi alimentari și grăsimi vegetale hidrogenate sau parțial hidrogenate trebuie alese cu moderație.
  • Să cumpere produse alimentare numai din locuri amenajate și autorizate sanitar-veterinar sau înregistrate oficial de ANSA;
  • Să verifice cu atenție termenul de valabilitate al produselor;
  • Atenție deosebită asupra ambalajului produselor alimentare. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt – să se evite achiziționarea produsului!
  • Să verifice respectarea condițiilor de păstrare în magazine, specificate pe etichetă de producător, în special temperatura. Să evite procurarea alimentelor care au fost ținute la temperaturi mai mari decât cea recomandată. După achiziție, să se respecte și la domiciliu condițiile de depozitare;
  • Să solicite și să păstreze bonul de casă pentru a putea proba, în mod justificat, neconformitatea unui produs.

ANSA atenționează că alimentele suprasaturate cu aditivi consumate în exces pot avea risc pentru sănătatea umană. Astfel, specialiștii ne îndemână cetățenii să opteze pentru alimente simple, cu ingrediente puține.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.