VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Procuror, despre dosarul „frauda bancară”: Acum așteptăm decizia magistraților privind Vlad Plahotniuc

„În prezent procurorii anticorupție sunt în așteptarea unei decizii a magistraților de la Curtea de Apel Chișinău prin care să ni se permită trimiterea în lipsă în judecată a unei cauze penale în privința lui Vlad Plahotniuc”. Despre aceasta a anunțat adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei.

Iachimovschi a subliniat că în dosarul „frauda bancară” nu este acuzat doar Ilan Șor, iar pe banca acuzaților se află mau multe persoane.

Mai multe persoane se află pe banca acuzaților în legătură cu evenimentele numite „frauda bancară” și când vorbim despre „frauda bancară”, vorbim despre evenimente care cuprind o perioadă destul de largă, din 2011 până la sfârșitul anului 2014. Și aici vorbim nu doar despre investigarea infracțiuni de sustragere sau escrocherie, sau spălare de bani, vorbim și despre infracțiuni de abuz de serviciu din partea anumitor persoane publice sau persoane cu funcții de demnitate publică, vorbim despre crearea și conducerea unei organizații criminale. Acum la Curtea de Apel suntem în așteptarea unei decizii a magistraților prin care să ni se permită trimiterea în lipsă în judecată a unei cauze penale în privința dlui Plahotniuc. Deci, nu putem să spunem că doar dl Șor este cel aflat în vizorul procurorilor”, a subliniat Iachimovschi.

Totodată, adjunctul Veronicăi Dragalin a mai menționat că procurorii au suficiente probe și argumente care demonstrează vinovăția lui Ilan Șor în „frauda bancară”.

Politicienii își au agenda lor politică, noi nu suntem ținuți de agenda politicienilor, d-lor fac declarațiile pe care le consideră de cuviință, dar pot să afirm că acest dosar nu a fost influențat politic în niciun mod și sunt convins că nici judecătorii nu au fost influențați politic pentru a pronunța decizia pe care au pronunțat-o. Noi suntem convinși, cum am mai spus, de probele pe care le-am prezentat și argumentele noastre”, a conchis Iachimovschi.

Fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, care a plecat din R. Moldova în iunie 2019, este vizat într-un nou dosar penal privind frauda bancară.

În ianuarie curent Procuratura Anticorupție anunța că Vladimir Plahotniuc este acuzat de un nou episod legat de frauda bancară, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare, după cum urmează: Crearea și conducerea unei organizații criminale (art.284 din Codul penal), Escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal) și Spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari (art.243 alin.(3) din Codul penal).

Citește și: Maia Sandu, după ce Ilan Șor și Vlad Plahotniuc au fost incluși în lista de sancțiuni a SUA: Republica Moldova va reuși în lupta cu corupția

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.