VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Procuratura prezintă probe în dosarul Stoianoglo: În zile de sâmbătă avea programate cu regularitate întrevederi cu Platon


Procuratura Anticorupție prezintă noi dezvăluiri în cazul procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo
, după ce în spațiul public au apărut informații care nu corespund realității privind acest dosar.

Într-un comunicat remis presei, instituția subliniază că dosarul penal în privința procurorului general suspendat, învinuit de abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații, inclusiv în privința a doi procurori din cadrul PCCOCS a fost trimis în judecată, după ce în acest sens au fost acumulate suficiente probe.

Conform actele de învinuire, prejudiciu cauzat bugetului public național e peste 869 milioane de lei.

Soluția de trimitere a dosarului în instanță pentru examinare în fond a fost determinată de volumul probatoriului acumulat și de gradul în care acestea erau suficiente pentru adoptarea soluției. Sunt false alegațiile conform cărora trimiterea în judecată a cauzei penale în privința lui Alexandr Stoianoglo ar fi fost determinată de depunerea de către acesta a unei plângeri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. În ceea ce privește durata termenului urmăririi penale în această cauză penală, este de menționat, că aceasta a fost determinată de circumstanțe obiective, care se referă la respectarea plenitudinii cercetărilor efectuate.

Aprecierea probelor trebuie să aibă loc în coroborare între ele, dar nu în mod selectiv, așa cum încearcă partea apărării se le prezinte prin publicațiile sale. Deși justiția se înfăptuiește doar în instanțele judecătorești, având în vedere informația ce se diseminează pe rețele de socializare și mijloacele mass-media, pentru a informa corect cetățenii, considerăm oportun și necesar, să expunem anumite exemple din care reiese că informația plasată în spațiul public nu corespunde realității”, subliniază Procuratura.

Precizările Procuraturii:

•    Procurorul General Alexandr Stoianoglo, prin acțiuni unice în istoria Republicii Moldova, a făcut uz de dreptul de a depune demers de eliberare din detenție a condamnatului Veaceslav Platon, neglijând faptul că ultimul pe lângă calitatea de condamnat în procedura de revizuire, deținea statut de inculpat în mai multe cauze penale aflate pe rol în instanțele de judecată în care risca o pedeapsă exclusiv cu închisoarea. Așadar, această eliberare a lui Platon din închisoare i-a permis să părăsească teritoriul Republicii Moldova, în timp ce figura în multiple dosare penale, și i-au permis să rămână un fugar în libertate până în prezent.

•    Materialele cauzei penale conțin mai multe înscrisuri ridicate din biroul de serviciu al lui Stoianoglo din care reiese, că acestuia i se „raporta” fiecare pas al cauzei penale de revizuire a sentinței irevocabile în privința lui Platon. Astfel Stoianoglo cunoștea ce se întâmpla în acel dosar și personal conducea acțiunile procurorilor la realizarea procesului de revizuire. 

•    În agendele lui Stoianoglo, administrate în calitate de probe, au fost stabilite multiple mențiuni făcute personal de acesta, conform cărora în zile de sâmbătă, de obicei la ora 15:00, avea programate cu regularitate întrevederi cu Platon, după ședințele pe care le avea cu procurorii ce investigau dosarele în privința lui Platon sau în care era interesat.  Aceste circumstanțe se probează și prin alte înscrisuri, dar și prin declarațiile martorilor, care urmează a fi audiați în cadrul ședințelor de judecată.

•    În cadrul urmăririi penale, au fost administrate probe din care rezultă cu certitudine că înregistrarea soției Procurorului General în calitate de beneficiar efectiv al întreprinderilor din Ucraina controlate efectiv de Platon, a fost efectuată în strictă conformitate cu legislația națională a acesteia, iar plângerile vizând pretinsele abuzuri la înregistrare au fost respinse ca neîntemeiate de organele competente ale Ucrainei, până la moment soția lui Stoianoglo fiind beneficiar efectiv al acelor întreprinderi.

”Acest șir de evenimente și probe administrate care demonstrează faptele prejudiciabile incriminate poate fi continuat, însă după cum am menționat supra, justiția urmează să se facă în sălile de judecată, Procuratura evitând de a fi implicată în polemici cu privire la cauzele penale aflate în gestiune și probatoriul administrat”, se mai arată în comunicat.

Menționăm că procurorului general suspendat i se impută săvârșirea infracțiunilor de:

–    abuz de serviciu, săvârșit în interesul unui organizații criminale, manifestat prin eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzarea, în rezultatul căruia a fost cauzat bugetului public național un prejudiciu în sumă de 869 224 839,76 lei (art. 47, 327 alin.(3) din Codul penal);-    corupere pasivă, manifestată prin primirea și acceptarea de bunuri și avantaje sub orice formă ce nu i se cuvin de la Veaceslav Platon, în sumă de 63 233 032,7 lei (art. 324 din Codul penal);

–    falsul în declarații, caracterizat prin neincluderea intenționată în declarația de avere și interese personale a faptului că soția sa, începând cu data de 05.01.2021 este unul din beneficiarii efectivi ai unei societăți înregistrate în Ucraina (art.352/1 alin.(2) din Codul penal).

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.