VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Prioritățile pentru universități, discutate la Guvern

Prioritățile strategice, provocările și modalitățile de sporire a calității în domeniul învățământului superior au fost discutate, la Casa Guvernului, în cadrul unei ședințe la care a participat prim-ministrul Dorin Recean, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și Consiliul Rectorilor. 

Premierul a vorbit despre atractivitatea universităților pentru studenții de peste hotare și potențialul acestora de a atrage mai mulți doritori de a-și face studiile în Republica Moldova. Totodată, șeful Guvernului a accentuat necesitatea de a îmbunătăți calitatea studiilor. 

„Educația este prioritatea absolută a Executivului. La fel, guvernarea e responsabilă de asigurarea creșterii economice, iar un factor-cheie pentru aceasta îl reprezintă forța de muncă înalt calificată. Aici, rolul instituțiilor de învățământ este crucial”, a punctat șeful Cabinetului de miniștri. 

Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că ședințele cu rectorii reprezintă un început de dialog strategic. „Trebuie să ne întâlnim cât mai des, pentru a discuta despre dezvoltarea învățământului superior și a adopta o viziune comună, cu responsabilități și angajamente foarte clare pe ambele părți”, a adăugat șeful Executivului. 

Printre prioritățile strategice prezentate de Ministerul Educației și Cercetării se numără: creșterea calității și a competitivității studiilor, creșterea veniturilor proprii ale universităților, dezvoltarea domeniului cercetării, integritatea, internaționalizarea, integrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii etc. 

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.