VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Principalul aliat al lui Putin face apel la pace între Rusia și Ucraina

Președintele Belarusului și principalul aliat al lui Putin, Alexandr Lukașenko, a făcut apel la pace între Rusia și Ucraina, în timp ce armata ucraineană își continuă incursiunea în regiunea Kursk din Rusia, informează Politico.

Referindu-se la conflictul de doi ani și jumătate care a început odată cu invazia Rusiei în Ucraina și care s-a soldat cu sute de mii de morți, Lukașenko a declarat: „Haideți să ne așezăm la masa negocierilor și să punem capăt acestei încăierări”. 

„Nici poporul ucrainean, nici rușii, nici bielorușii nu au nevoie de asta”, a continuat el în interviu. „Cei din Occident sunt care au nevoie [de război – n.r.]. Nu pot dezvălui aceste fapte, ele sunt absolut secrete. Dar uneori ei vorbesc deschis – oameni de rang înalt. Spun să se bată între ei – ucraineni, ruși – să moară toți în acest cazan.”

Sub Lukașenko, care este un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, Belarus a permis trupelor ruse să atace Ucraina de pe teritoriul său. Rusia a staționat, de asemenea, arme nucleare în Belarus, spre nemulțumirea Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice.

Pledoaria sa pentru pace are loc în timp ce cea mai importantă acțiune ofensivă a Ucrainei din războiul împotriva Rusiei intră în a treia săptămână. Armata ucraineană controlează acum peste 1.000 de kilometri pătrați de teritoriu rusesc în regiunea Kursk.

Pe fondul operațiunii de la Kursk, Lukașenko a trimis recent trupe la granița cu Ucraina pentru a „opri o posibilă pătrundere ucraineană”. În același timp, el susține că nu are resentimente față de Ucraina.

„Ucrainenii au văzut asta. Ne-au spus constant că nu au nevoie de război cu Belarus. Noi înțelegem acest lucru și spunem că nu vom lupta cu voi [ucrainenii – n.r.]”, a declarat Lukașenko.

Potrivit acestuia, Belarus și Rusia nu sunt interesate de extinderea liniei de frontieră.

„Întreaga frontieră este de 1.200 de kilometri. Acum, districtul nord-estic al frontului este de 1.000. Suntem pregătiți pentru mai mult? Nu. Și Kursk a arătat acest lucru”, a adăugat Lukașenko.

„Nu vrem escaladare și nu vrem război împotriva întregului NATO. Nu vrem asta”.

Cu toate acestea, Putin a declarat luni că nu are rost să discute cu Kievul după ceea ce a făcut în Kursk.

„Despre ce fel de negocieri putem vorbi cu oameni care atacă fără discernământ populația civilă, infrastructura civilă sau încearcă să creeze amenințări la adresa instalațiilor nucleare? Despre ce putem vorbi cu ei?” a declarat Putin în timpul unei reuniuni guvernamentale de urgență care a avut loc luni în Rusia.

Vladimir Putin a declarat în luna iunie că Rusia va opri ostilitățile și va intra în discuții de pace dacă Ucraina va renunța la ambițiile sale de aderare la NATO. De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să își retragă armata din patru regiuni ucrainene revendicate de Moscova.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.