VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Primul proiect din cadrul Programului „Satul European” a fost dat în exploatare

Primul proiect de infrastructură socială din cadrul Programului Național „Satul European” a fost dat în exploatare, duminică, 16 octombrie. Este vorba despre terenul de fotbal din satul Revaca, localitate din componența orașului Sîngera. Valoarea proiectului este de 2,1 mil lei, bani alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Cei 3500 de localnici dintre care elevii gimnaziului, copii, tineri și adulți vor beneficia de o infrastructură sportivă modernă. Terenul a fost construit în curtea gimnaziului din localitate, acesta are o suprafață de 1500 m2 și este dotat cu tribune, gazon, gard de protecție și toate facilitățile pentru sportivi și microbiști.

Urmare a construcției terenului de fotbal cei peste 1300 de elevi din instituțiile de învățământ din or. Sîngera și satul Revaca pot deja desfășura competiții sportive și alte activități socio-educative.

După lansarea oficială a evenimentul, pe teren s-a jucat primul meci de fotbal, între echipele locale, în cadrul căruia a jucat și vicepremierul Andrei Spînu.

Menționăm că proiectul selectat în cadrul Programului Național „Satul European” face parte din Măsura 2.3 Construcția și renovarea infrastructurii sociale, din cadrul căreia mai fac parte și alte 71 de proiecte.

Programul național de dezvoltare locală „Satul European” a fost lansat în Republica Moldova în luna martie 2022. Autoritățile au anunțat atunci că programul are scopul de a finanța proiecte de dezvoltare a infrastructurii rurale. Proiectele câștigătoare au fost desemnate în urma unui concurs la care au putut participa toate autoritățile publice locale din țară. Valoarea maximă a unui proiect aprobat este de 10 milioane de lei. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.