Din cei 380 de deținători de patente din cadrul întreprinderii municipale „Piața Centrală”, circa 210 deja au trecut la activitatea independentă, iar aproximativ 40 au înființat Societăți cu Răspundere Limitată sau Întreprinderi Individuale.
Potrivit administrației Întreprinderii Municipale „Piaţa Centrală”, alți deținători rămân indeciși sau sunt în proces de reorganizare.
„Am făcut tot posibilul ca această tranziție care vizează puțin peste patru mii de oameni să fie cât mai ușoară și confortabilă. Am fost transparenți și am depus efort mare pentru a informa fiecare persoană în parte”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, în cadrul consultărilor publice pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe.
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a salutat efortul ministerului de a promova această decizie.
„Susținem plenar această reformă, care este în interesul tuturor. Este în interesul antreprenorilor, pentru că va oferi cadrul necesar pentru o activitate mai transparentă și cu mai puțină raportare. De asemenea, este în interesul consumatorului, pentru că va primi bonul de casă și va putea să își protejeze drepturile. Totodată, este în interesul statului și în interesul tuturor agenților economici care plătesc taxe și impozite și eliberează aceste bonuri fiscale”, a menționat Radu Marian.
Din 1 iulie 2023, activitatea în bază de patentă a fost înlocuită cu activitatea independentă care presupune un regim fiscal simplificat. Pentru a trece la noua formă juridică, comercianții beneficiază de granturi nerambursabile pentru procurarea aparatelor de casă, instruiri, majorarea plafonului de vânzări, dar și cel mai mic impozit pe venit din Europa.