Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a cerut eliberarea imediată și necondiționată a lui Emilian Ceban, un tânăr deținut ilegal în regiunea transnistreană.
Potrivit oficialului, autoritățile separatiste de la Tiraspol încalcă grav drepturile omului, iar cazul lui Emilian Ceban reprezintă un nou exemplu de abuz.
„Ei încalcă drepturile omului. Acum avem un caz al unui tânăr care refuză să devină carne de tun pentru niște separatiști. Îl dețin ilegal. Ceea ce trebuie să facă ei? E să elibereze tânărul ăsta repede și necondiționat. Și să nu se plângă, ulterior, vreun individ de acolo în epoleți sau cu o funcție anumită, atunci când o să dea bună ziua cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova”, a declarat Igor Grosu.
Menționăm că, la începutul acestei săptămâni, Promo-LEX a solicitat autorităților constituționale ale Republicii Moldova să intervină de urgență pentru eliberarea lui Emilian Ceban, un tânăr deținut ilegal în regiunea transnistreană. Potrivit asociației, tânărul a fost încarcerat la vârsta de 18 ani, după ce a refuzat să-și continue serviciul în structurile paramilitare ilegale de la Tiraspol. Astfel, timp de patru ani, acesta este ținut ilegal într-o închisoare din regiunea transnistreană.






