VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Președintele AUR, George Simion, interzis în Republica Moldova pentru încă 5 ani: Precizări oficiale

Preşedintele partidului AUR, George Simion, a fost interzis în Republica Moldova pentru încă cinci ani. Informația a fost confirmată pentru Vocea Basarabiei de Inspectoratul General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne.

IGM subliniază că autoritățile din România au fost informate despre această decizie. Totodată, sursa citată anunță că în prezent se află într-un litigiu cu George Simion care a contestat în instanță măsura impusă.

Autoritatea competentă pentru străini a Republicii Moldova a emis o decizie de prelungire a termenul declarării străinului ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de încă 5 ani, potrivit prevederilor legale (Legea 200/2010). Menționăm că, autoritatea competentă a Republicii Moldova, a informat autoritățile din România despre decizia adoptată cu privire la interzicerea intrării pe teritoriul R. Moldova a liderului AUR, George Simion. Subsidiar, vă informăm că actualmente IGM se află într-un litigiu cu cetățeanul român care a contestat în instanță măsura impusă”, a precizat pentru Vocea Basarabiei IGM.

Amintim că liderul AUR, George Simion a avut un lung șir de interdicții în Republica Moldova. În octombrie 2018, George Simion a fost declarat persona non grata în Republica Moldova, pentru o perioadă de 5 ani.

În iunie 2022, George Simion nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, el încercând să meargă acolo ca parte a unei delegații a Parlamentului României pentru o ședință comună cu parlamentul moldovean. Simion a încercat să intre cu pașaportul diplomatic, deși știa că are interdicție de a intra în Republica Moldova.

„Pe mine m-a interzis Igor Dodon, în plin regim Plahotniuc (…) O bătaie de joc la adresa României. La Chişinău în continuare ne conduc antiromâni. În continuare eu păţesc această ruşine”, a susținut atunci liderul AUR.

Nu a fost prima dată când liderul AUR încearcă să intre în Republica Moldova folosindu-se de pașaportul diplomatic de parlamentar. A mai făcut-o și în 2021, însă tot fără succes.

Liderul Alianței pentru Unirea Românilor a primit prima interdicție de intrare în Republica Moldova în martie 2009, în epoca lui Vladimir Voronin, pentru că ar fi încălcat ordinea publică. Atunci făcea parte din Grupul de inițiativă „Spirit Românesc”, altă dată se prezenta și ca membrul Asociației „Noii Golani”, a scrie Europa Liberă.

În decembrie 2014 i s-a interzis accesul din nou în Republica Moldova, fiind dat jos din autocarul de linie ce venea la Chișinău. Era de câțiva ani liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

În mai 2015, în ajunul unui protest, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova, pe un termen de cinci ani, din motive de securitate națională. Peste câteva luni, în septembrie, decizia de expulzare a fost suspendată în instanță, iar în februarie 2016, anulată.

În 2018, George Simion a primit din nou nterdicție de a intra în Republica Moldova, tot pentru cinci ani. S-a invocat un comportament agresiv și neadecvat în postul vamal moldovenesc, precum și motive de securitate. Era perioada în care numeroși primari semnaseră declarații simbolice de unire, aleși locali de pe ambele maluri ale Prutului erau lăsați ca la comandă să se „înfrățească”, iar Simion și confrații lui de idei, între care Vlad Bilețchi, Constantin Codreanu, admiteau că „unirea o va face Plahotniuc”, mai menționează sursa citată.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.