VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Președinta Sloveniei, discuție cu premierul Dorin Recean: Locul moldovenilor este în Uniunea Europeană

„Suntem aici ca să susținem Republica Moldova în calea ei europeană și credem că locul cetățenilor voștri este în Uniunea Europeană”. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar, în cadrul unei întrevederi cu premierul Dorin Recean.

În cadrul discuțiilor, Dorin Recean a mulțumit președintei Nataša Pirc Musar pentru susținerea Sloveniei a parcursului european al Republicii Moldova și asistența oferită în sfera consolidării finanțelor publice și a rezilienței instituțiilor financiare.

Credem că o Europă mai largă este una mai sigură și prosperă și depunem efortul necesar pentru a deveni parte a familiei europene. Continuăm implementarea reformelor în domeniul justiției și combaterii corupției, pentru că aceste procese stau la baza unei democrații puternice”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Președinta Nataša Pirc Musar a reconfirmat sprijinul Sloveniei pentru demersul european al țării noastre și a apreciat efortul autorităților și al cetățenilor pentru susținerea refugiaților ucraineni.

 „Suntem aici ca să susținem Republica Moldova în calea ei europeană și credem că locul cetățenilor voștri este în Uniunea Europeană. Vă felicit pentru succesul obținut în procesul de implementare a recomandărilor Comisiei Europene și suntem deschiși în continuare să vă oferim expertiza necesară în acest proces”, a menționat președinta Nataša Pirc Musar.

„Slovenia este una din țările europene de la care Republica Moldova trebuie să învețe ce înseamnă parcurs european. Comparabilă cu țara noastră ca suprafață și populație, datorită suportului Uniunii Europene, Slovenia a făcut un salt spectaculos, devenind cea mai prosperă țară din Balcanii de Vest și una dintre cele mai dezvoltate în Europa. Asta ne dorim și noi ca țară, construind Europa aici, acasă”, a mai declarat Recean.

În cadrul dialogului, oficialii s-au referit și la posibilitățile de intensificare a relațiilor bilaterale în domeniul energiei regenerabile, agriculturii, industriei electronice și IT.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.