VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/Președinta R. Moldova, după CSS: „Riscul folosirii de arme nucleare este evaluat ca puțin probabil, dar nu imposibil”

Președinta Maia Sandu a susținut un briefing de presă astăzi, 26 septembrie în cadul căruia a anunțat deciziile Consiliului Suprem de Securitate (CSS) care s-a convocat sâmbătă.

Maia Sandu a menționat că au fost discutate schimbările care pot surveni în regiune și, în special, în RM, în contextul unei posibile escaladări a războiului din Ucraina, referendumurile secesioniste din regiunile ucrainene aflate sub controlul armatei ruse și eventuala utilizare a armelor neconvenționale. Șefa statului a mai spus că „pe fondul dificultăților și amenințărilor în creștere de ordin extern, observăm o consolidare a efortului grupărilor criminale care au delapidat țara în ultimii 30 de ani, în interiorul țării”.

„Am discutat potențialele consecințe ale escaladării conflictului militar în Ucraina, inclusiv riscurile unor incidente nucleare. Raportorii s-au referit la mai multe categorii de riscuri: creșterea fluxurilor de refugiați, întreruperea furnizării gazelor naturale, perturbarea furnizării energiei electrice, exploatarea crizei de către grupuri infracționale și agenți străini pentru provocarea destabilizărilor”, a declarat Maia Sandu.

Consiliul Suprem de Securitate a aprobat o serie de recomandări, inclusiv:

–         creșterea vigilenței și actualizarea planurilor de acțiuni, corespunzător noilor riscuri;

–         monitorizarea mai riguroasă a situației din regiunea transnistreană și descurajarea implicării populației din această zonă în activități de mobilizare desfășurate de Federația Rusă;

–         pregătirea pentru un eventual flux sporit de refugiați;

–         aprovizionarea cu resurse energetice alternative, în cazuri de urgență;

–         verificarea planurilor de contingență în caz de incidente nucleare.

În prezent, riscul de folosire a armelor nucleare este evaluat ca „puțin probabil, dar nu imposibil”. În acest context s-a recomandat Guvernului gradul de pregătire a instituțiilor și a populației pentru eventualitatea consecințelor unor incidente nucleare și să reia campania de comunicare despre măsurile de protecție în situație de accident nuclear. Rog cetățenii să fie atenți la comunicările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la acest subiect.

Președinta Sandu a menționat că există riscul de mobilizare a cetățenilor Republicii Moldova din raioanele de este ale țării. În acest context, moldovenii care dețin și cetățenia rusă și vor lupta de partea rușilor riscă să rămână fără cetățeania Republicii Moldova.

„Există riscul de mobilizare a cetățenilor Republicii Moldova din raioanele de est ale țării. Pentru a descuraja asemenea acțiuni, analizăm oportunitatea revocării cetățeniei Republicii Moldova pentru cei cu cetățenia Republicii Moldova și a Federației Ruse care vor lupta de partea agresorului. La fel, examinăm posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei care au doar cetățenia Republicii Moldova, fără cetățenia FR, și se înrolează de partea agresorului”, a spbliniat Președinta.

Președintele a solicitat MAEIE să inițieze consultări bilaterale cu FR în vederea excluderii cazurilor de recrutare a cetățenilor RM, rezidenți în FR, în cadrul activităților de mobilizare desfășurate în această țară.

CSS a mai consemnat că în ultimul timp a crescut numărul de incidente în zona de securitate. Cetățenii sunt supuși unor controale care nu sunt conforme standardelor misiunii de pacificare. Delegația RM în CUC solicită clarificări și lucrează să deescaladeze situația.

„Este evident că riscurile de securitate sunt în creștere. Asta înseamnă că avem nevoie de consilidarea sectoarelor de apărare și de menținere a ordinii publice. Toate instituțiile din aceste sectoare sunt mobilizate pentru a răspunde adecvat acestor riscuri”, a mai spus președintele.

Totodată, șefa statului a specificat că în sectorul energetic, nu avem certitudinea că concernul rus Gazprom va respecta contractul cu Moldovagaz și dacă vom avea gaz de la 1 octombrie. În acest sens, potrivit Maiei Sandu, autoritățile statului sunt pregătite să acționeze în orice situație.

„Din 1 octombrie, conform contractului, prețul de achiziție a gazelor trebuie să fie semnificativ mai mic. Autoritățile statului sunt pregătite să acționeze în orice situație, după scenariile pregătite anterior. Cetățenii vor avea sprijinul Guvernului și în această iarnă, așa cum l-au avut și în iarna trecută”, a menționat președinta.

„Pe fondul dificultăților și amenințărilor în creștere pe plan extern, observăm o consolidare a eforturilor grupărilor criminale care au delapidat RM în ultimii 30 de ani în interiorul țării. Statul va respecta dreptul cetățenilor de a protesta pașnic, dar instituțiile nu trebuie să admită provocări”, a punctat Maia Sandu

Astfel, CSS a remarcat că organele de drept trebuie să identifice prompt sursele de finanțare a celor care plătesc pentru participarea la proteste și să pedepsească aspru orice tentativă de agresiune.

Evenimentul integral poate fi urmărit mai jos.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.