Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va fi decorată astăzi, 19 mai, la Strasbourg, cu Ordinul European de Merit.
Distincția a fost instituită de Parlamentul European cu ocazia marcării a 75 de ani de la Declarația Schuman și este acordată personalităților care au contribuit semnificativ la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european. Ceremonia de decernare a Ordinului va fi găzduită de Parlamentul European.
La eveniment sunt așteptați mai mulți laureați ai Ordinului European de Merit. Printre aceștia se numără și Angela Merkel, fost cancelar federal al Germaniei, Lech Wałęsa, fost președinte al Poloniei și alții.
Maia Sandu a fost numită membră de onoare a Ordinului European de Merit. În aceeași categorie se mai regăsesc:
– Valdas Adamkus, fost președinte al Lituaniei,
– Jerzy Buzek, fost prim-ministru al Poloniei și fost președinte al Parlamentului European,
– Aníbal Cavaco Silva, fost președinte și prim-ministru al Portugaliei;
– Sauli Niinistö, fost președinte al Finlandei și fost președinte al Parlamentului Finlandei;
– Pietro Parolin, cardinal și secretar de stat al Sfântului Scaun;
– Mary Robinson, fostă președintă a Irlandei și fost Înalt Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului;
– Javier Solana y de Madariaga, fost Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate
– Wolfgang Schüssel, fost cancelar federal al Austriei;
– Jean Claude Trichet, fost președinte al Băncii Centrale Europene.
De asemenea, în cadrul vizitei la Strasbourg, Maia Sandu va avea întrevederi cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, dar și cu reprezentanții principalelor grupuri politice europene.
Menționăm că, în aceasta săptămână, președinta Republicii Moldova efectuează o serie de vizite externe la Parlamentul European, în Țările de Jos și în Cehia, unde va promova interesele cetățenilor, securitatea și dezvoltarea statului, precum și obiectivul de aderare la Uniunea Europeană.






