Președinta Republicii Moldova, printre laureații Ordinului European de Merit

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se numără printre primii laureați ai Ordinului European de Merit. Este vorba despre o nouă distincție civilă instituită de Parlamentul European, care recunoaște contribuțiile semnificative la integrarea europeană și la promovarea valorilor europene.

Lista laureaților a fost făcută publică marți, 10 martie, de către președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Distincția a fost împărțită în trei categorii.

- Advertisement -

Astfel, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a fost numită membră de onoare a Ordinului European de Merit. În aceeași categorie se mai regăsesc:
Valdas Adamkus, fost președinte al Lituaniei,
– Jerzy Buzek, fost prim-ministru al Poloniei și fost președinte al Parlamentului European,
– Aníbal Cavaco Silva, fost președinte și prim-ministru al Portugaliei;
– Sauli Niinistö, fost președinte al Finlandei și fost președinte al Parlamentului Finlandei;
– Pietro Parolin, cardinal și secretar de stat al Sfântului Scaun;
– Mary Robinson, fostă președintă a Irlandei și fost Înalt Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului;
– Javier Solana y de Madariaga, fost Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate
– Wolfgang Schüssel, fost cancelar federal al Austriei;
– Jean Claude Trichet, fost președinte al Băncii Centrale Europene.

Totodată, Angela Merkel, fost cancelar federal al Germaniei, Lech Wałęsa, fost lider al Solidarnosc și fost președinte al Poloniei, precum și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, au fost numiți membri distinși ai Ordinului European de Merit.

În același timp, José Andrés, chef și fondator al ONG-ului „World Central Kitchen”, Giannis Antetokounmpo, jucător de baschet, Marc Gjidara, avocat și savant, Sandra Lejniece, medic, om de știință și lider academic, Oleksandra Matviichuk, avocată în domeniul drepturilor omului, Viviane Reding, fostă vicepreședintă a Comisiei Europene și fostă deputată în Parlamentul European, dar și Paul David Hewson, cunoscut sub numele de Bono, David Howell Evans, Adam Charles Clayton și Laurence Joseph Mullen Jr, muzicieni și membri ai formației U2 au fost numiți membri ai Ordinului European de Merit.

Laureații au fost aleși de comitetul de selecție compus din președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vicepreședintele Sophie Wilmès și mai multe personalități europene printre care Ewa Kopacz, Michel Barnier, José Manuel Barroso, Josep Borrell și Enrico Letta. Propunerile de numire au provenit de la șefi de stat sau de guvern, de la președinți ai parlamentelor naționale și de la președinți ai instituțiilor UE.

Europa a fost întotdeauna construită de oameni. Eliminarea diviziunilor, înlăturarea barierelor, răsturnarea dictaturilor și depășirea crizelor pentru un viitor mai bun pentru continentul nostru. Acest angajament european merită să fie recunoscut. Prin Ordinul European de Merit, le aducem un omagiu celor care nu doar au crezut în Europa, ci au contribuit activ la construirea acesteia”, a declarat Roberta Metsola.

Menționăm că anul trecut, cu ocazia celei de a 75-a aniversări a Declarației Schuman, Biroul Parlamentului European a decis să instituie prima distincție europeană de acest tip acordată de o instituție a UE. Este vorba despre o distincție civilă pentru a onora realizările persoanelor care au adus o contribuție semnificativă la integrarea europeană sau la promovarea și apărarea valorilor europene. În fiecare an pot fi numiți cel mult 20 de laureați.

În urma anunțului de astăzi, laureații vor fi invitați la o ceremonie oficială de decernare a premiilor, care va avea loc în timpul sesiunii plenare din 18-21 mai la Strasbourg.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.