VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Presa de stat din Belarus: Vladimir Makei a „murit subit”

Ministrul Afacerilor Externe din Belarus, Vladimir Makei „a murit subit”, transmite presa de stat din Belarus, care precizează că oficialul a decedat în după amiaza zilei de sâmbătă, 26 noiembrie. Totodată, nu sunt cunoscute cauzele decesului care a intervenit înainte cu două zile de întrevederea pe care urma să o aibă cu omologul său rus, Serghei Lavrov, scrie Reuters.

„Ministrul Afacerilor Externe Vladimir Makei a murit subit”, a transmis Belta, fără a menționa alte detalii. Oficialul deținea această funcție din anul 2012.

La începutul acestei săptămâni, Makei, în vârstă de 64 de ani, a participat la o conferință a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – o alianță militară a mai multor state exsovietice – la Erevan și urma să se întâlnească la 28 noiembrie cu omologul rus, Serghei Lavrov.

Înainte de alegerilor prezidențiale și protestelor masive din august 2020, Makei a fost unul dintre inițiatorii eforturilor de dezvoltare a relațiilor Belarusului cu Occidentul, pe alocuri chiar criticând Rusia. Cu toate acestea, părerile sale s-au schimbat după începutul represiunilor masive, afirmând că protestele sunt inspirate de agenți ai Occidentului.

După invazia Rusiei în Ucraina în februarie, Vladimir Makei, un susținător al legăturilor strânse dintre Moscova și Minsk, a declarat că Occidentul a provocat războiul și că autoritățile ucrainene ar trebui să fie de acord cu termenii de pace propuse de Rusia.

Cu câteva zile înainte de începerea războiului, Makei a promis că nu va exista niciun atac asupra Ucrainei de pe teritoriul Belarusului. Câteva zile mai târziu, trupele ruse au dovedit că a greșit.

„Suntem șocați de informațiile despre moartea șefului Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Belarus, Vladimir Makei”, a scris purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zakharova, pe canalul său Telegram. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.