VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Portul Giurgiulești va dispune de mai multă siguranță

Țările NATO de la Marea Neagră -Turcia, România și Bulgaria – au început o operațiune comună pentru căutarea și eliminarea minelor în Marea Neagră, scrie „Думськa” din Odesa cu referință la Bloomberg, citate de IPN.

Inițiativa de securizare a rutelor maritime din Marea Neagră aparține guvernului turc care a culminat cu un acord comun, semnat la 11 ianuarie a acestui an, ceea ce a permis ca forțele navale ale Turciei, României și Bulgariei să instituie o flotă comună, destinată patrulării și eliminării minelor din apropierea coastelor lor.

Potrivit semnatarilor acordului, acest lucru ar trebui să îmbunătățească siguranța navigației pentru exportul de cereale și alimente din Ucraina – grupul de acțiune împotriva minelor va crea condiții normale pentru circulația navelor civile în Marea Neagră, minimizând riscul de explozii.

În cei doi ani de la începutul invaziei Rusiei pe scară largă în Ucraina, țările din bazinul Mării Negre au dezamorsat zeci de mine în apele lor teritoriale, dar mai sunt sute de „cadouri” rusești care sunt o amenințare serioasă pentru transportul maritim. Coridorul maritim, care a devenit operațional în septembrie anul trecut, a asigurat furnizarea a peste 38 de milioane de tone de produse agricole către 45 de țări.

IPN notează că lucrările în cauză, inclusiv pe itinerarul navelor spre portul Giurgiulești, care dă ieșire Republicii Moldova în Oceanul Mondial, se pliază și pe interesele țării noastre, cu toate valențele de rigoare.

Portul Internațional Liber Giurgiuleşti (PILG), amplasat pe secțiunea maritimă a fluviului Dunărea, cu adâncimea disponibilă a apei de până la 7m, este capabil să primească atât nave fluviale, cât și nave maritime. În acest context, PILG reprezintă un centru regional de logistică la frontiera Uniunii Europene, cu acces la căile de comunicație terestră, la calea ferată cu ecartament îngust și larg, și la căile de comunicație fluvială și maritimă. Mai mult, portul Giurgiulești este principalul punct fluvio-maritim direct de distribuție și transbordare în/din Republica Moldova.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.