VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Polonia și Ucraina au încheiat un acord pentru tranzitul cerealelor ucrainene prin Lituania

Varşovia şi Kievul anunţă marţi o decizie care implică Lituania şi care permite o accelerare a tranzitului cerealelor ucrainene către alte ţări – un prim acord între cele două ţări după anunţarea la jumătatea lui septembrie impunerii unui embargo polonez importurilor din Ucraina, relatează AFP.

„Am convenit asupra unei chestiuni importante”, a declarat presei ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, după o întâlnire tripartită online. „Începând de mâine (miercuri – n.r.), controalele la frontiera ucraineano-poloneză pentru cerealele care tranzitează Lituania vor fi efectuate pe teritoriul lituanian, într-un port lituanian”, a precizat oficialul scrie Agerpres.

„Lituania îşi asumă întreaga responsabilitate pentru aceste inspecţii”, a spus ministrul polonez.

Telus a dat asigurări că Polonia va continua să creeze coridoare de tranzit, „pentru că este bine pentru fermierii polonezi, pentru Ucraina, pentru Uniunea Europeană şi pentru întreaga lume, deoarece cerealele din Ucraina ar trebui transportate în regiunile care au nevoie de ele”.

Acesta este primul acord între Polonia şi Ucraina de la începutul unei crize diplomatice între cele două ţări, cauzată de embargoul polonez asupra importurilor de cereale ucrainene. Varşovia a indicat că doreşte să-şi protejeze piaţa şi fermierii împotriva prăbuşirii preţurilor acestor produse.

Tranzitul cerealelor ucrainene prin Polonia către alte ţări a rămas permis.

Conform Ministerului ucrainean al Agriculturii, decizia de marţi „va accelera tranzitul prin Polonia”.

Într-o declaraţie, ministerul a mai precizat că Varşovia şi Vilnius „susţin un astfel de mecanism de control şi îl consideră un pas constructiv”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.