VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Polonia schimbă denumirea oraşului rus şi regiunii Kaliningrad în Krolewiec, fostul nume polonez al acestuia, împotriva „rusificării Poloniei”

Numele oraşului rus Kaliningrad, situat în enclava rusă cu acelaşi nume, între Polonia şi Lituania, urmează să dispară de pe hărţile şi din documentele oficiale poloneze şi să fie înlocuit cu fostul nume polonez al localităţii – Krolewiec -, anunţă miercuri Guvernul de la Varşovia, nişte „acţiuni ostile”, denunţă Kremlinul, relatează AFP.

Ministrul polonez al Dezvoltării Waldemar Buda anunţă, evocând o recomandare a Comisiei Naţionale poloneze a Toponimelor, că Kaliningradul îşi reia polonez de Krolewiec, care desemna în mod istoric fostul oraş prusac Königsberg.

„Noi nu dorim rusificarea Poloniei, de unde decizia noastră de a numi Kaliningradul şi regiunea sa în propria noastră limbă”, anunţă Waldemar Buda, citat într-un comunicat oficial.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a reacţionat imediat.

„Nu mai este vorba doar despre rusofobie. În Polonia au loc procese la limita nebuniei”, denunţă Peskov.

„Asta nu aduce nimic bun Poloniei. Nu sunt doar acţiuni inamicale. Acestea sunt acţiuni ostile”, subliniază el.

Oraşul – înfiinţat în 1255 de către Ordinul Cavalerilor Teutoni – a devebnit capitala teutonilor la mijlocul secolului al XV-lea, iar apoi, succesiv, capitala ducatului, regatului şi statul liber Prusia.

Numele originar Conigsberg, care-l glorifica pe regele Boemiei Ottokar al II-lea, care a luat parte la Cruciade în regiune, a fost schimbat în Königsberg – în germană, în Krolewiec – în poloneză, Karaliaucius – în lituaniană şi Korolevieţ – în rusă.

În 1946 oraşul a luat numele Kaliningrad – în amintirea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS Mihail Kalinin, după ce Uniunea Sovietică şi-a însuşit enclava pe post de despăgubiri pentru distrugeri şi pierderi suferite în al Doilea Război Mondial.

„Faptul de a avea un oraş mare în apropierea frontierei noastre cu numele lui Kalinin, un criminal coresponsabil de decizia execuţiei în masă a oficialilor polonezi la Katyn, în 1940, trezeşte în Polonia emoţii negative”, declară Waldemar Buda.

Mii de ofiţeri polonezi polonezi au fost executaţi de către poliţia politică sovietică NKVD în 1940, un masacru pe care Kremlinul a refuzat să-l recunoască până în anii ’90.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.