Parlamentul l-a numit la 26 octombrie pe Roman Pușca în funcția de membru al Plenului Consiliului Concurenței, pe un mandat de cinci ani.
Roman Pușca este licențiat în drept și are o diplomă de master în același domeniu. Din anul 2020 și până în prezent, Roman Pușca a activat în cadrul Secretariatului Parlamentului, în funcția de asistent și de consilier pe domeniul juridic. Potrivit Parlamentului, anterior, el a activat în calitate de jurist la Întreprinderea Municipală „Exdrupo”.
- Advertisement -
Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial, compus din cinci membri. Potrivit legislației, membrii sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea șefului legislativului, cu avizul comisiei de profil.