VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Planuri pentru 2030: A treia parte din consumul de energie va fi acoperită din surse regenerabile

Până în 2030, energia verde va asigura în Republica Moldova 27% din consumul total de energie. Planul ambițios a fost anunțat de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, în cadrul unei întrevederi cu directorul adjunct al Comunității Energetice.

Funcționarul a precizat că această strategie va fi posibilă prin atragerea investițiilor în acest sector și acordarea facilităților.

„Acest lucru înseamnă tehnologii noi, dezvoltarea sectorului și mai puțină dependență energetică. După mai multe întâlniri și discuții cu investitori, dar și cu parteneri de dezvoltare, am decis să eliminăm riscuri și incertitudini, să îmbunătățim legislația pentru a oferi potențialilor investitori o siguranță atunci când vor să dezvolte proiecte mari de valorificare a energiei din surse regenerabile”, a declarat Constantin Borosan.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, printre amendamentele recente pentru reformarea acestui sector se numără și cadrul de reglementare în cazul licitațiilor pentru capacități mari de energie regenerabilă, pe care urmează să le organizeze în acest an Guvernul.

Primele licitații se referă la o capacitate totală de 60 MW, în cazul energiei fotovoltaice, 105 MW în cazul energiei eoliene, construirea de centrale pe biomasă cu o putere totală de 65 MW, dintre care centrale de transformare a deșeurilor în energie cu o putere totală de 20 MW, dar și înființarea plantațiilor de culturi energetice.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.