VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Plahotniuc declară în instanță că deține cetățenia a trei state

Vlad Plahotniuc a anunțat în fața magistraților că deține cetățenia a trei țări – Republica Moldova, România și Rusia. Declarația a fost făcută în momentul în care judecătorul i-a cerut să-și confirme identitatea, în cadrul ședinței din dosarul „frauda bancară”, desfășurată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Avocatul său, Lucian Rogac, a solicitat ca ședințele de judecată să fie înregistrate integral video. Întrebat despre poziția sa în acest sens, Plahotniuc a menționat că această propunere îi aparține și că o sprijină, transmite IPN.

- Advertisement -

Procurorul Alexandru Cernei a precizat că legea permite instanței să autorizeze o astfel de înregistrare. Cu toate acestea, judecătorul a respins cererea, argumentând că procesul este public, cu accesul presei și cu înregistrare audio deja asigurată pentru anumite etape ale ședinței. Prin urmare, demersul apărării a fost declarat neîntemeiat.

De la extrădarea sa în Republica Moldova, pe 25 septembrie, Vlad Plahotniuc nu a participat la nicio ședință de judecată. În ajunul celei de astăzi, el a anunțat că va fi prezent în instanță și că intenționează să prezinte propriile argumente și probe. Astfel, astăzi acesta a fost escortat la judecată.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.