VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Petru Macovei și Valeriu Pașa, numiți membri ai Centrului pentru Combaterea Dezinformării „Patriot”

Șeful Asociației Presei Independente, Petru Macovei, și directorul Comunității WatchDog, Valeriu Pașa, au fost numiți azi de deputații PAS în funcția de membru al Centrului pentru Combaterea Dezinformării, structură condusă de fostul ministru de Interne, Ana Revenco.

Candidaturile lui Petru Macovei și Valeriu Pașa au fost selectate în urma unui concurs organizat de Comisia parlamentară pentru educație și mass-media. În total, dosarele au fost depuse de 21 de persoane.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost creat în luna iulie a acestui an. Instituția are misiunea de a consolida și îmbunătăți eforturile interinstituționale în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și împotriva acțiunilor coordonate de răspândire a mesajelor, narațiunilor, comunicărilor care prezintă pericol sau pot periclita realizarea intereselor naționale. Centrul își desfășoară activitatea în vederea promovării intereselor naționale, inclusiv a menținerii păcii, consolidării democratice, coeziunii sociale, aderării la Uniunea Europeană. Consiliul Centrului este constituit din 11 membri. Doi dintre ei, reprezentanți ai societății civile, sunt selectați prin concurs de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului și sunt confirmați de Parlament.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.