VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste un milion de persoane au protestat în Franța împotriva creșterii vârstei de pensionare

Ministerul de Interne al Franței a estimat că 1,12 milioane de persoane au protestat joi, 19 ianuarie în toată țara, împotriva creșterii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, scriu principalele site-uri de știri din Franța.

Angajații din Franța revoltați de o propunere guvernamentală de mărire a vârstei de pensionare au oprit joi majoritatea trenurilor de mare viteză, livrările de curent, a șcololor și alte servicii-cheie, ieșind în stradă într-o „zi de mobilizare” considerată un test important pentru președintele Emmanuel Macron.

Reforma prevede mărirea treptată a vârstei de pensionare pentru majoritatea populației de la 62 de ani în prezent la 64 în 2030, iar durata minimă de cotizare să fie mărită până la 43 de ani. Guvernarea de la Paris spune că într-o țară cu populație tot mai vârstnică, unde toată lumea are dreptul la pensie de stat, în curând nu vor mai fi bani pentru pensii.

Sindicatele franceze au mobilizat joi muncitorii pentru proteste masive, cu scopul de a face guvernul să se răzgândească în privința reformării sistemului național de pensii, care prevede mărirea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Oamenii au ieșit în stradă în mai multe orașe, precum Marsilia, Toulouse, Nantes și Nisa.

Potrivit presei franceze, poliția a folosit gaze lacrimogene și a arestat câteva zeci de persoane, după ce membrii mișcării anarhiste Black Bloc au aruncat în forțele de ordine coșuri de gunoi, sticle și bombe fumigene.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.