VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste 8000 de familii beneficiari ai Programului „Prima casă” vor primi compensații de la Guvern

Peste opt mii de familii, care și-au cumpărat locuințe prin Programul „Prima casă”, vor primi compensații de la Guvern pentru achitarea dobânzii lunare a creditului ipotecar în cadrul programului, ca urmare a creșterii accelerate a ratei dobânzii. În acest scop, în bugetul de stat pentru anul 2023 au fost prevăzuți 75 de milioane de lei.

Cabinetul de Miniștri a adoptat în ședința de miercuri, 25 ianuarie decizia de compensare a majorării ratei dobânzii de până la 4 puncte procentuale din suma majorării. 

Compensația se va aloca lunar în perioada ianuarie – iunie, anul curent. Transferul compensațiilor pentru luna ianuarie se va efectua în luna februarie a acestui an, după punerea în aplicare a hotărârii de Guvern. În cazul stingerii anticipate a creditului ipotecar, transferul compensației va înceta din luna următoare celei în care a fost achitată ultima rată.

Amintim că, pentru a atenua impactul crizei economice asupra beneficiarilor Programului „Prima casă”, marja maximă aplicată de creditori a fost plafonată la 3%. Anul trecut, Guvernul a alocat resurse suplimentare pentru compensarea a 50% din creșterea dobânzii pentru perioada iulie – decembrie.
Beneficiar al Programului de stat „Prima Casă” poate fi orice cetățean al Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, la momentul solicitării creditului ipotecar. Solicitantul de credit trebuie să fie angajat oficial în câmpul muncii, în sectorul public sau privat din Republica Moldova, și, respectiv, să dispună de venituri din surse oficiale.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.