VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Peste 3700 de cazuri COVID-19 au fost înregistrate săptămâna trecută în capitală

”Peste 3700 de cazuri COVID-19 au fost înregistrate săptămâna trecută în capitală, cu aproximativ 1000 mai mult decât săptămâna precedentă”. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială (DGAMS), Marina Buga, la ședința operativă a serviciilor municipale.

Potrivit Marianei Buga, în această perioadă, șapte persoane au decedat în urma complicațiilor cauzate de COVID-19. „Tulpina dominantă este Omicron. Se atestă o creștere a numărului cazurilor de coronavirus în suburbiile capitalei. Cel mai des adulții sunt tratați la domiciliu, fiind monitorizați de medicul de familie. În spitalele din capitală sunt internați 358 de pacienți, 61 dintre aceștia se află în stare gravă. O presiune mai mare este asupra instituțiilor medicale, unde sunt internați copiii cu forme ușoare și medii. În prezent, există 440 de paturi libere în spitalele municipale. Totodată, dispunem de toate medicamentele și echipamentele medicale necesare”, a spus Marina Buga.

Conducerea direcției a specificat că cele mai multe persoane infectate sunt nevaccinate. „Recomandăm cetățenilor să se imunizeze cu toate dozele de vaccin. De asemenea, recomandăm purtarea măștilor de protecție în spațiile publice aglomerate și în transportul public. Totodată, în instituțiile medicale portul acesteia este obligatoriu”, a menționat Marina Buga.

Conform DGAMS, 51% din chișinăuieni sunt vaccinați împotriva virusului COVID-19. Totodată, 25% din locuitorii capitalei și-au administrat doza booster de vaccin.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.