VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peste 2,3 mil. de lei au fost ridicate de la pasagerii ce veneau din Moscova. Banii erau destinați unei grupări criminale, anunță Poliția

Structurile de anchetă au pornit o cauză penală pe faptul contrabandei cu cele peste 2,3 milioane de lei aduse în țară din Moscova în beneficiul unui grup criminal organizat. Banii au fost depistați la circa 50 de pasageri, care au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că banii au fost introduși în țară de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul, la sfârșitul lunii aprilie și la începutul lunii mai 2024. Cei aproape 50 de pasageri au avut rol de cărăuși ai banilor, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani. La revenirea în țară, persoanele au fost percheziționate la Aeroport, iar banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal.

De asemenea, au fost ridicate pentru cercetare și telefoane mobile. Acestea sunt de model identic, iar oamenii legii presupun că acestea le-ar fi fost oferite pentru a comunica la subiectul introducerii ilegale a banilor în țară.

Pornirea cauzei penale pe faptul contrabandei este anunțată de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu cei ai Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.