De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, din februarie 2022, peste 8,2 milioane de ucraineni și-au părăsit țara. Anunțul a fost făcut de președinta Partidului „Slujitorul Poporului”, deputata Elena Șuleak, transmite unian.net, citat de realitatea.md.
Pe lângă cei peste 8 milioane de refugiați, care au ajuns în special în țările europene, alte cinci milioane de cetățeni au fost strămutați în interiorul țării.
„Pentru reconstrucția postbelică a Ucrainei trebuie să înțelegem în mod clar câți dintre acești refugiați se vor întoarce în comunitățile lor și cum le putem oferi locuri de muncă și acces la infrastructura socială”, a declarat deputata.
Parlamentara susține că la planificarea măsurilor de reconstrucție a țării sale se va ține cont de starea întreprinderilor din fiecare localitate – câte au rămas, câte și-au mutat sediul în alte regiuni.
„Vom planifica reconstrucția. Nu ne vom limita la a colecta pur și simplu date statistice, pe care să le înregistrăm și să spunem: „Sunt distruse o sută de grădinițe, deci trebuie să reparăm o sută de grădinițe sau să construim altele noi”. Vorbim despre noi principii e planificare”, a explicat președinta Partidului „Slujitorul Poporului”.