VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Peste 120 de moldoveni au revenit din Israel, în ultimele 24 de ore. Precizările și recomandările MAEIE

Pe 13 octombrie, în Republica Moldova au revenit din Israel 121 de cetățeni moldoveni, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Totodată, pe parcursul zilei de ieri, au plecat spre Israel, 59 de cetățeni moldoveni.

De asemenea, din data de 7 octombrie până în prezent, 637 de cetățeni ai R. Moldova s-au întors în țară, iar în aceeași perioadă, 312 de cetățeni moldoveni au plecat spre Tel-Aviv. 

Autoritățile precizează că mențin legătura cu cetățenii moldoveni din Fâșia Gaza, dar și cu alte state care încearcă să găsească o cale de evacuare a civililor, inclusiv a moldovenilor din Fâșie. Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel continuă să funcționeze în regim de permanență, inclusiv în zilele de weekend. La momentul de față, sunt prestate serviciile consulare de urgență, cât și cele curente.

Menționam că pe durata stării de război în Statul Israel, toți cetățenii moldoveni care beneficiază de serviciul eliberării titlului de călătorie vor fi scutiți de taxa consulară.

De asemenea, MAEIE a detașat un funcționar consular moldovean în Egipt pentru oferi asistență, în cooperare cu Ambasada noastră din Israel, cetățenilor din Fâșie. Autoritățile precizează că listele de evacuare au fost pregătite de către Ambasadă și au fost transmise autorităților din Egipt, dar și țărilor vecine, România și Ucraina.

Autoritățile informează că Aeroportul Internațional Ben Gurion funcționează și operează curse regulate. Cetățenii care decid să părăsească teritoriul Israelului sunt îndemnați să utilizeze zborurile regulate disponibile spre Chișinău sau alte destinații apropiate.

„Rugăm cetățenii moldoveni prezenți pe teritoriul Israelului să se înregistreze utilizând formularul acesta (https://shorturl.at/tvCR9). Până în prezent, 451 de cetățeni s-au înregistrat”, menționează MAEIE.

Potrivit datelor oficiale, în Israel se află 13 mii de moldoveni, însă neoficial numărul acestora depășește 20 de mii.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.