VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Percheziții de amploare în Suceava: Rețea de funcționari publici, acuzată că a facilitat emiterea a peste 1700 de acte de identitate false pentru cetățeni din spațiul ex-sovietic

În dimineața zilei de 3 iulie 2025, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), au efectuat 93 de percheziții domiciliare în județul Suceava, atât la sediile unor instituții publice, cât și la locuințele unor persoane fizice.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele formate din funcționari publici din cadrul serviciilor de evidență a populației și al unor primării, acuzați că au facilitat, contra mită, eliberarea ilegală de acte de identitate românești pentru cetățeni din Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte state fost-sovietice.

- Advertisement -

Conform procurorilor, beneficiarii obțineau cărți de identitate românești cu date false, în special privind domiciliul. Aceștia figurau ca locuind în imobile improprii, clădiri dezafectate sau locuințe unde nu fuseseră niciodată, uneori fără acordul proprietarilor, prin declarații de luare în spațiu falsificate.

În perioada 2023–2024, peste 1700 de persoane și-au stabilit fictiv domiciliul în România, cu ajutorul acestei rețele. Printre infracțiunile cercetate se numără:

  • luare și dare de mită,
  • fals informatic,
  • fals material în înscrisuri oficiale,
  • uz de fals.

Două persoane au fost deja reținute, iar alte două se află sub control judiciar.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și al Serviciului Tehnic din cadrul PÎCCJ. Procurorii precizează că aceste măsuri respectă principiul prezumției de nevinovăție.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.