VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Pentru construcția noului sediu, Moldovagaz a cheltuit dublu decât costul estimativ. Cum argumentează șeful întreprinderii

„Moldovagaz” a cheltuit pentru construcția noului sediu de pe str. Pușkin aproximativ 500 de milioane de lei. Aceasta, în timp ce costul estimat inițial al sediului erau de 230 de milioane lei. Majoritatea documentelor aferente construcției au dispărut sau au fost distruse. Constatările se regăsesc într-un raport de audit prezentat de Curtea de Conturi, vineri, 3 martie în plenul Parlamentului.

Președintele SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a declarat în plen că toate documentele de care dispune compania au fost oferite echipei de audit de la Curtea de Conturi. Acesta spune că și el a aflat acum că există o încăpere la „Chișinău-Gaz, sigilată, în care se păstrau documentele.

Cât despre construcția sediului noi din strada Pușkin, acesta spune că în septembrie 2019 au fost sesizate organele de drept pentru elucidarea circumstanțelor. „În ceea ce ține nemijlocit de construcția acestei clădiri, noi tot am avut întrebări. Din 2019 și până astăzi nu au fost informații care au este evoluția acestuia dosar”, a spus Vadim Ceban.

Raportul auditului a fost remis Parlamentului, președintelui țării, Guvernului, dar și ministerelor de ramură. De asemenea, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Agenției Proprietății Publice, dar și Procuraturii Generale.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.