Capitala și alte orașe mari din țară vor putea evita deconectări ample de energie electrică, așa cum s-a întâmplat toamna trecută, datorită unui lot important de generatoare oferit de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională.
Costul total al echipamentelor este de 1,3 milioane de dolari. Generatoarele, cu o capacitate ce variază între 2kW și 125 de kW, au fost oferite întreprinderilor Termoelectrica, CET Nord, Moldelectrica, ”Apă-Canal Chișinău” și pentru 22 de spitale raionale.
”Acum suntem mult mai pregătiți de eventuale crize decât cu un an – un an și jumătate în urmă. Iar acest lucru face parte din efortul nostru de ne pregăti pentru iarna viitoare. Grație suportului extern, avem răgaz să gândim alte acțiuni strategice, pe termen mai lung, pentru dezvoltarea sectorului”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Puterea tuturor generatoarelor primite este de un megawatt. Utilajele sunt diesel și vor fi folosite pentru asigurarea neîntreruptă cu energie electrică a infrastructurii sociale și energetice critice în cazul situațiilor de urgență.