Avea o pensie destul de bună. Și totuși, ca orice colonel de poliție în rezervă, se mai angajase și paznic. La școală. Nu pentru bani, căci îi ajungeau. Mai mult pentru a fugi de acasă.
Așa considera nevastă-sa. O fi având dreptate femeia, dacă luăm în calcul faptul că salariul unui paznic la școală era mai mic decât cel mai mic salariu existent pe lume. Nu. Nu pentru bani se angajase. Pentru altceva. Probabil, din obișnuință de a se prezenta dimineața la servici. Chiar dacă oficial funcția colonelului se numea pompos „Șeful serviciului pază și supraveghere”, oricum toți știau că, de fapt, dincolo de denumire se ascundeau două obligațiuni arhicunoscute: paznic și ușier. . Sau, dacă doriți, invers.
Mai întâi ușier și apoi paznic. Oricum. Îmbrăcat întotdeauna la trei ace, într-un costum impecabil, deși puțin cam demodat, cu cravată scumpă, demodată și ea, colonelul emana seriozitate și mult respect.
Principala obligațiune a domnului colonel era să urmărească, cu maximă atenție, din biroul său de lângă ușa de la intrare, printr-o ferestruică micuță, cine intră și iese din școală. Observa cu privire de profesionist, ca nu cumva, să intre în școală cineva „străin”. Streini erau considerați toți cei, care nu erau nici profesori și nici elevi. Și chiar dacă era colonel de poliție în rezervă, chiar și dacă toată viața a fost polițist, oricum „străini” se strecurau în școală, oricât de vigilent ar fi fost domnul polițist. Nu-i de mirare, dacă ținem cont de specificul „obiectului„ încredințat supravegherii.
Mușuroi de furnici nu altceva. Asta în afara orelor de clase. Cum, însă, sunetul clopoțelului aduna furnicarul prin clase, peste școală se așternea domnia lui ,domnia supraveghetorului. Nici musca nu putea trece fără ca el să nu întrebe cu voce severă: „La cine plecați? Cu ce scop vă duceți? Pe cât timp vă duceți?” Și nu avea nici o importanță, dacă vizitatorul îi răspundea ori nu-i răspundea la întrebări. Pentru paznic era important ca să se știe că în școală există responsabilitate și disciplină. În dimineața cea, directorul liceului fu trezit de sunetul telefonului pe la orele patru dimineața. Domnul colonel îl trezi pe domnul director al liceului cu noaptea în cap. E de menționat faptul că privilegiul de a suna Directorul liceului la orice oră o aveau în școală doar trei oameni, secretara, vice directorul și el, paznicul. Mai mult nimeni. De aceea directorul, dându-și seama că s-a întâmplat ceva ieșit din comun răspunse cu o voce puțin îngrijorată. – S-a întâmplat ceva domn colonel? Sper că nu ceva foarte grav.? -Grav, dom director. Consider că poate că foarte grav, Dați-mi voie să raportez. În curtea scolii a aterizat ori poate chiar a căzut un obiect zburător înzestrat cu camere de luat vederi.
Apoi acoperind cu căușul palmei telefonul, spuse în șoaptă, O dronă, domn director. – Cumetre, scurtă vorba directorul, trezindu-se de-a binelea. Paznicul era, desigur, cumătru directorului, altminteri nu avea cum un fost polițist să fie angajat paznic într-o instituție de cultură. Cumătru spune omenește ce și unde a căzut? – Raportez. O dronă a aterizat în curtea din spatele școlii. Ce să fac cu ea?- apoi și mai în șoaptă, continuă- Drona cu mult utilaj instalat pe ea. Tot felul de cabluri. Două camere de luat vederi care duc la o cutie prinsă de o parte a aparatului zburător.
Eu m-am temut s-o bag în școală. Dar dacă, doamne ferește e încărcată cu bombe? Ce să fac cu ea cumetre? – Să nu faci nimic. Las-o acolo. Nu te atinge de aparat, până când nu vin eu. Mă îmbrac și îndată vin. Când peste jumate de oră directorul intră pe poarta liceului, toată curtea școlii era împânzită de militari, polițiști și oameni în civili, care se înțelegea de la sine cine sunt ei.
Era acolo, nu se știe de unde până unde, și trei Miniștri, al Educației și al Apărării explicabil firește și absolut inutil ministrul de Externe.
Conducea cu tot acest contingent Consilierul pe Apărare a Președintelui Țării. Directorul, își dădu seama că nu-i a glumă și salutându-se cu reprezentantul președinției, pe care îl cunoștea personal încă de pe timpul când acesta era elev la liceu lor întrebă mai în glumă mai în serios: „sper că nu-i încărcat cu bombe, zburătoarea? Nu dom director. Se pare că nu.
Dar oricum noi îl luăm cu noi pentru a studia ce a filmat și principalul cui aparține aparatul acesta foarte scump după cum spun specialiștii. Noi, împreună cu colegii de la Ambasadele – partenere de trei zile urmărim acest aparat. Mai mult nu se mai putea de așteptat și s-a luat decizia a-l „coborî” pe cel mai mare teren din zonă, care s-a dovedit a fi curtea liceului vostru. În orice caz, vă mulțumim pentru promptitudinea cu care ați reacționat, domn Director.
De loc nu a fost de prisos vigilența dumneavoastră. A doua zi urma să se desfășoare în curtea liceului careul „ulimului sunet” . Paznicul școlii, din butca lui prin ferestruica micuță, continua să urmărească, de parcă nimic ieșit din comun nu s-ar fi întâmplat, cine și încotro se îndreaptă. Oameni streini parcă nici nu fuseseră.
Plecaseră tot atât de organizat precum veniseră. Și nici obiecte streine pe teritoriul școlii de asemenea nu mai existau. Și numai, a doua zi, apăru o notă informativă „uscată” difuzată de către Ministerul de Interne, unde se comunica despre faptul că toate încercările de destabilizare a situației pe parcursul campaniei electorale au fost depistate și curmate la timp de către serviciile abilitate ale republicii Moldova în parteneriat cu partenerii de dezvoltare.
Și numai un colonel în rezervă, paznic la un liceu condus de cumătrul său, zâmbea cu subînțelesuri conspiraționiste, privind cu vigilență prin oberlihtul de la intrare cine și pentru ce intră în liceu.leonid smolnitki.
