VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Patru tineri, pe banca acuzaților după ce ar fi aplicat violența asupra unor polițiști. Ce riscă făptașii

Procuratura raionului Criuleni, a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată încă două cauze penale, de aplicare a violenței asupra angajaților poliției.

Conform primei spețe: la 03 decembrie, învinuitul, care s-a dovedit a fi un tânăr de 27 de ani, aflându-se pe una din străzile raionului Criuleni, intenționat, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmărind scopul sistării activității de serviciu a angajaților Inspectoratului Național de Securitate Publică, care se aflau în serviciu de patrulare și de menținere a ordinii publice și examinau sesizarea privind conducerea de către o femeie a mijlocului de transport fără permis de conducere, i-a numit pe cei doi membri ai echipajului cu cuvinte necenzurate, după care, le-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele, cauzându-le dureri fizice, periclitându-le, astfel, activitatea de serviciu.

Tânărul și-a recunoscut integral vinovăția. Acesta riscă o pedeapsă în mărime de până la 1350 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani.

Conform celei de a doua cauze penale, care vizează 3 învinuiți (în vârstă de 20, 28 și 32 de ani), s-a stabilit că: la 04 decembrie, învinuiții, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmărind scopul sistării activității de serviciu a angajaților Inspectoratului de Poliție Criuleni, care se aflau în serviciul de patrulare și de menținere a ordinii publice și examinau sesizarea privind conducerea mijlocului de transport fără permis de conducere, fără plăcuțe de înmatriculare și cu suspecții de stare de ebrietate alcoolică în privința unuia din învinuiți (cel în vârstă de 20 de ani), i-au numit pe cei doi membri ai echipajului cu cuvinte necenzurate, după care, l-au îmbrâncit pe unul din ei și i-au aplicat o lovitură cu capul și pumnii peste diferite părți ale corpului, deteriorându-i și uniforma de serviciu, cu scopul de a împiedica documentarea cazului.

Potrivit oamenilor legii, cei trei tineri riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.