VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Patru membri ai unui grup al organizației criminale „Machena”- reținuți. Ar fi răpit un bărbat și l-ar fi amenințat cu moartea

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), au reținut patru membri ai organizației criminale „Machena,” care au pus în aplicare planul răpirii unui bărbat pe care l-au amenințat cu moartea, anunță Procuratura Generală.

Potrivit procurorilor, fapta a avut loc la Rezina, în decembrie 2022. Inițial, aceștia l-au bruscat și l-au agresat fizic pe bărbatul de 36 de ani, pe care l-au obligat prin aplicarea violenței fizice și prin amenințarea cu o armă de foc automată să urce cu ei în automobil. Acolo, aceștia l-au amenințat cu vătămarea gravă a sănătății și cu moartea, timp de două ore – atât în timpul călătoriei spre Chișinău, cât și în parcarea la care au sosit.

„Motivul acestora ține de răzbunarea pentru declarațiile depuse de victimă împotriva hoțului în lege „Machena,” care a fost condamnat la 19 ani închisoare, în dosarul penal în care bărbatul a fost și el victimă a șantajului condamnatului. Până de curând, bărbatul victimă a fost și el deținut, într-o altă instituție, astfel încât bănuiții au profitat de punerea acestuia în libertate, pentru ca să implementeze actul de răzbunare”, potrivit PG.

Conform procurorilor, bărbatul însă a evadat din automobil și a sesizat autoritățile de drept. Astfel, cei patru bărbați au vârste cuprinse între 23 și 41 de ani și au fost reținuți marți, urmare a perchezițiilor efectuate.

În continuare, procurorii PCCOCS urmează să le prezinte învinuirea și să solicite aplicarea arestului preventiv în privința acestora, pentru un termen de 30 de zile, în vederea continuării obiective a investigațiilor, timp în care bănuiții se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.