VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

PAS lansează campania „Împreună avem grijă de viitorul Moldovei”: „Să discutăm despre realizări, greșeli și viitorul Moldovei”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) lansează în acest sfârșit de săptămână, campania de informare și dialog cu cetățenii, intitulată „Împreună avem grijă de viitorul Moldovei”. Campania își propune să adâncească legătura dintre partid și cetățeni, subliniind realizările PAS în guvernare, dar și conștientizând despre provocările viitoare.

Președintele PAS, Igor Grosu, a declarat că în cadrul campaniei PAS va discuta deschis cu oamenii despre reformele realizate până acum, greșelile comise, dar și despre viitorul țării.

- Advertisement -

Grosu a menționat că alegerile din toamnă vor fi decisive pentru viitorul Moldovei și a făcut un apel la unitate, afirmând că doar împreună se poate combate dezbinarea și minciunile răspândite de unii adversari politici.

„Vrem să vorbim despre ce am reușit până acum, unde am greșit, ce trebuie să facem mai bine și ce putem pierde la toamnă. Avem alegeri decisive și e nevoie să ne unim toate forțele să nu permitem dezbinarea și să discutăm cu oamenii toate aceste lucruri”, a spus Igor Grosu.

În plus, Grosu a lansat un apel către tineri și cetățeni pentru a se implica activ în campania PAS de informare, propunându-le să devină voluntari și să participe la dialogurile din sate și orașe pentru a ajunge direct la oameni.

Totodată, PAS va organiza în perioada următoare consultări publice pentru a discuta despre programul de guvernare pentru următorii ani, pe diverse domenii. Primele consultări vor avea loc pe 21 mai, cu focus pe infrastructură și energie, iar la aceste discuții vor fi prezenți deputați, miniștri și secretari de stat.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.