VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

PAS cere procurorilor să investigheze modul de finanțare a Partidului MAN în campania electorală

Consilierii municipali din Chișinău ai Partidului Acțiune și Solidaritate solicită Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție să investigheze modul de finanțare și de acordare a donațiilor pentru Partidul MAN, condus de Ion Ceban, în campania electorală pentru alegerile locale din toamnă.

Fracțiunea PAS din CMC a anunțat că a depus un denunț în urma unei investigații jurnalistice în care au fost identificați mai mulți donatori ai Partidului MAN, care au negat că ar fi oferit bani formațiunii în timpul campaniei electorale.

„Cât din cele 2,8 milioane de lei – Ion Ceban i-a adunat ilegal pentru partidul său la alegerile locale din 5 noiembrie în timp ce majoritatea donatorilor la partidul MAN sunt lucrători din subordinea Primăriei Chișinău? Fracțiunea PAS din CMC depune un denunț la Procuratura Generală și la Centrul Național Anticorupție – în urma investigației jurnalistice apărută pe 17 decembrie la un post local de televiziune – despre ilegalitățile identificate în procesul de colectare a banilor pentru campania electorală de către unii concurenți electorali participanți la alegerile locale din municipiul Chișinău. Solicităm Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție să inițieze urmărirea penală pe faptul de colectare ilegală a resurselor financiare de către unii concurenți electorali din cadrul alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023”, se arată într-un comunicat al fracțiunii PAS din CMC.

Amintim, liderul MAN, Ion Ceban, a calificat investigația jurnalistică drept o comandă politică prin care se urmărește denigrarea formațiunii pe care o conduce primarul Capitalei. Ion Ceban a precizat că MAN a realizat una dintre cele mai transparente campanii din istoria Republicii Moldova, iar toate sursele de finanțare a formațiunii sunt publice, fiind prezentate toate actele și listele donatorilor la instituțiile responsabile, inclusiv la Comisia Electorală Centrală.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.