Partidul ”Șansă”, exclus din cursa electorală cu două zile înainte de scrutin, a depus la Procuratura Generală o plângere penală împotriva membrilor Comisei Naționale pentru Situații Excepționale.
Potrivit plângerii, reprezentanții CSE sunt acuzați de împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral și de abuz și exces de putere.
Amintim, printr-o dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale, toți candidații partidului ”Șansă” au fost excluși din alegeri, cu obligarea consiliilor electorale de a aplica ștampila „Retras” în toate buletinele de vot.
Dispoziția CSE a fost contestată imediat în instanța de judecată, iar o ședință a examinării dosarului încă nu a fost anunțată.