Parlamentul se întrunește mâine în ședință: Cinci proiecte cu sigla UE, pe agendă

Parlamentul Republicii Moldova se va întruni joi, 18 iunie, în ședință plenară, începând cu ora 10:00. Pe ordinea de zi se află 16 proiecte legislative, dintre care cinci sunt marcate cu sigla Uniunii Europene, fiind parte a procesului de aliniere a cadrului legislativ la acquis-ul comunitar.

Astfel, este vorba despre inițiativa legislativă menită să garanteze drepturile persoanelor cu statut de șomer care se deplasează în state membre ale Uniunii Europene, în țările Spațiului Economic European și în statele semnatare ale Acordului Schengen, precum și ale membrilor familiilor acestora. Va fi supus dezbaterilor proiectul de lege privind salariile minime adecvate, precum și proiectul privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază. Deputații vor mai examina modificări la Legea cu privire la contractele de garanție financiară și proiectul privind administrarea și utilizarea drumurilor publice.

- Advertisement -

Parlamentul urmează să ratifice și mai multe acorduri internaționale. Printre acestea figurează Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Programului de operațiuni pentru politici de creștere rezilientă programatică a Republicii Moldova, precum și Amendamentul la Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare. Deputații vor mai examina două convenții internaționale în domeniul maritim, menite să contribuie la protecția mediului și la consolidarea siguranței navigației: Convenția de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor și Convenția de la Nairobi privind îndepărtarea epavelor.

Pe ordinea de zi mai figurează proiecte ce vizează acordarea unor facilități pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice, instituirea obligației de creare a stocurilor de gaze naturale și în regiunea transnistreană, extinderea categoriilor de date incluse în schimbul automat de informații privind conturile financiare, protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești, precum și identificarea și înregistrarea animalelor. De asemenea, Parlamentul va examina proiectul de hotărâre privind desemnarea în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor a lui Gheorghe Ghidora.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.