VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Parlamentul European va dezbate și aproba o rezoluție despre situația din Republica Moldova

Plenul Parlamentului European (PE) va avea dezbate săptămâna viitoare o rezoluție despre situația din Republica Moldova. Europarlamentarul român Siegfried Mureșan a anunțat că grupurile politice din PE au decis joi, 9 martie să includă pe agenda sesiunii plenare de săptămâna viitoare o dezbatere despre situația din Republica Moldova și despre provocările pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le gestioneze în această perioadă.

Dezbaterea va fi urmată de o rezoluție pe care o vom adopta cel mai probabil în sesiunea plenară din luna aprilie.

„Încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina acum un an, am spus că Republica Moldova este la fel de importantă ca Ucraina pentru securitatea României și a Uniunii Europene (UE).

Tocmai de aceea, trebuie să ne implicăm pentru ca UE să ajute cât mai mult Republica Moldova să treacă peste provocările actuale, să ia noi măsuri în beneficiul oamenilor și să fie pregătită de începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a scris Siegfried Mureșan pe o rețea de socializare.

Eurodeputatul susține că dezbaterea de săptămâna viitoare va fi un moment foarte bun pentru Parlamentul European, să arate în mod repetat toată susținerea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.