VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Parlamentul a adoptat. Funcționarii din primăriile satelor vor ridica sporuri lunare de până la 50%, dacă bugetele vor permite acest lucru

Primăriile satelor vor putea stabili, în funcție de veniturile acumulate în bugetele locale, sporuri salariale de până la 50% pentru funcționari. Un proiect de lege ce prevede noua formă de remunerare a fost adoptat de Parlament.

Sporurile lunare vor putea fi acordate doar din veniturile proprii generate de autoritatea publică locală, în baza unui regulament intern aprobat printr-o decizie a consiliului local. Prin intermediul acestei inițiative, autorii proiectului își propun încurajarea primăriilor de a consolida veniturile proprii pentru a putea obține statutul de APL cu capacitate administrativă suficientă.

Acest aspect implică un exercițiu de revizuire a tuturor taxelor și impozitelor locale, a mecanismelor de colectare a resurselor financiare și de aplicare a disciplinei fiscale la nivel de comunitate. Totodată, va fi posibilă acordarea unei autonomii mai mari primăriilor din sate în stabilirea regulilor proprii privind creșterea veniturilor salariale ale funcționarilor publici de execuție în funcție de rezultatele realizate și veniturile colectate în bugetele locale.

Potrivit Parlamentului, modificările propuse urmăresc eliminarea inechității create de normele juridice ce vizează creșterea salarială a primarilor, viceprimarilor și secretarilor consiliilor locale în raport cu funcționarii publici de execuție din cadrul primăriilor.

Parlamentul a acceptat și amendamentul propus de deputata Larisa Voloh, președinta Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, referitor la modalitatea de ocupare a funcției de secretar al consiliului local.

Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Prevederile proiectului vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.