Părinții care vor alege să-și transfere sau să-și înscrie copiii într-o altă școală unde sunt mai mult de 50 de elevi vor primi indemnizații acordate de stat. Anterior, ministrul Educației, Dan Perciun, anunța că este vorba de o alocație de 50 de euro.
Sprijinul financiar este acordat cu scopul de a garanta realizarea dreptului la educație, oferind acces la instituții de învățământ cu infrastructura școlară corespunzătoare, dotate cu echipamente electronice necesare și laboratoare. Asta în contextul în care Ministerul Educației și Cercetării va implementa proiectul „Școala-model”, care presupune crearea unei rețele de 35 de instituții de învățământ raionale, în care se vor investi până la două milioane de euro. Modul de acordarea a indemnizațiilor și cuantumul acestora urmează a fi hotărât de Guvern.
Documentul conține și alte prevederi care au scopul de a îmbunătăți sistemul de învățământ. Pentru a soluționa problema lipsei cadrelor didactice, autorii documentului propun ca persoanele care nu au studii superioare în domeniul pedagogiei să poată participa la concursuri de angajare în domeniu, având posibilitatea să urmeze modulul psihopedagogic în decurs de cel mult doi ani de la ocuparea funcției didactice. De asemenea, instituțiile de învățământ vor putea oferi servicii de alimentație contra cost.
În proiectul de lege au mai fost incluse prevederi cu scopul de a preveni și de a combate fenomenul de bullying sau violența în școli. De asemenea, sunt prevăzute norme care se referă la recompense și sancțiuni pentru elevi.
Alocație lunară de 50 de euro pentru elevi și procurarea a 70 de autobuze noi pentru transportarea copiilor. Sunt câteva dintre obiectivele proiectului Ministerului Educației privind crearea unei rețele de școli model în țară, subiect discutat de șeful instituției, Dan Perciun, cu directorii de școli și profesorii din raionul Ialoveni.
„Scopul creării școlilor model este de a oferi oportunitate elevilor de a învăța în condiții de studii bune și posibilitate părinților de a alege o educație de calitate pentru copiii lor”, a declarat Dan Perciun.
Amintim, la începutul lunii februarie, ministrul Educației, Dan Perciun, anunța, în cadrul unei întâlniri cu profesorii din Ialoveni, o alocație lunară de 50 de euro pentru elevi și procurarea a 70 de autobuze noi pentru transportarea copiilor.
Demnitarul a discutat repetat despre debirocratizarea sistemului educațional și despre problema deficitului de cadre didactice. Crearea rețelei de 35 de școli model, câte una în fiecare raion, nu exclude investițiile în celelalte instituții de învățământ din țară, a menționat ministrul. În context, Dan Perciun a reiterat despre dotările cu echipamente IT a 235 de școli și renovarea blocurilor sanitare în alte 142 de școli.