VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Orașele cu cea mai bună mâncare din lume în 2024

Mulți turiști își aleg destinațiile de vacanță în funcție de obiectivele istorice sau culturale pe care pot să le viziteze. Alții, în funcție de plaje și peisaje ori festivaluri și concerte.

Însă pentru foarte mulți turiști partea cea mai interesantă a călătoriei este mâncarea. Aceștia sunt cei care, de regulă, își rezervă cel puțin 2-3 zile din întreaga vacanță pentru a descoperi comorile gastronomice din destinația aleasă. Vizitează restaurante, piețe cu delicii locale, testează mâncarea stradală și se bucură de preparate de care nu au mai auzit vreodată.

În baza impresiilor călătorilor gurmanzi, Time Out a făcut un nou clasament al celor mai bune destinații urbane gastronomice din lume.

„Mâncarea este totul atunci când călătorești”, a declarat pentru CNN Travel Grace Beard, editor Time Out.

Pe locul 1 în topul Time Out este orașul italian Napoli, locul în care s-a născut pizza, o destinație de vacanță preferată și de foarte mulți români. Însă acest oraș are de oferit mult mai mult decât pizza, fiind extrem de popular în toată lumea pentru preparate senzaționale și restaurante bune.

Pentru a întocmi topul, Time Out a chestionat mii de turiști de pe tot globul și a stat de vorbă cu localnicii despre opțiunile alimentare din orașul lor, interesându-se în același timp de calitate și accesibilitate. Clasamentul a fost stabilit în funcție de mai multe criterii, scrie digi24.ro. Pentru turiștii dornici să guste o pizza autentică în Napoli, Time Out recomandă pizzeria Santa Maradona, situată în cartierul spaniol. Proprietarul, Andrea Viviani, a declarat pentru CNN Travel că a fost încântat să fie lăudat de Time Out și a ținut să sublinieze că Napoli înseamnă mult mai mult decât mâncare bună.

„Mâncarea este cu siguranță o parte importantă a culturii noastre, dar Napoli este mult mai mult”, a spus Viviani.

Pe locul doi în clasamentul Time Out se află orașul sud-african Johannesburg, fiind recomandate restaurantele din cartierul Braamfontein. Time Out spune că felul de mâncare obligatoriu din oraș este sandvișul kota, o pâine umplută cu ingrediente gustoase, cum ar fi chipsuri de cartofi, cârnați, ou și brânză, dar și bunny chow, o mâncare din Africa de Sud, cu curry, carne și fasole puse în pâine.

Pe locul trei este Lima, din Peru, unde Time Out recomandă vizitatorilor să încerce mâncărurile specifice ceviche și arroz con pollo. Prioritizarea accesibilității Lista include și orașele Ho Chi Minh City (numărul patru în top), Beijing (numărul cinci) și Bangkok (numărul șase).

Caracteristica comună la toate orașele din top este aceea că „trec printr-o renaștere culinară” și „sunt foarte în vogă în acest moment”, spune Grace Beard.

Beard a mai spus că „accesibilitatea a jucat un rol la fel de important ca și calitatea în stabilirea acestui clasament”, iar specialiștii au căutat orașe „în care mesele de bună calitate sunt accesibile călătorilor cu orice buget”.

Orașele cu cea mai bună mâncare în 2024

1. Napoli, Italia

2. Johannesburg, Africa de Sud

3. Lima, Peru

4. Ho Chi Minh, Vietnam

5. Beijing, China

6. Bangkok, Thailanda

7. Kuala Lumpur, Malaezia

8. Mumbai, India

9. Dubai, Emiratele Arabe Unite

10. Portland, SUA

11. Liverpool, Marea Britanie

12. Medellín, Columbia

13. Sevilla, Spania

14. Porto, Portugalia

15. Marrakech, Maroc

16. Lyon, Franța

17. Sydney, Australia

18. Montreal, Canada

19. Osaka, Japonia

20. Copenhaga, Danemarca

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.