VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

OPTIMISMUL PAPAGALULUI MICHAEL / Minutul lui Vasile Botnaru

În fiecare dimineață pornesc televizorul de la bucătărie cu invariabila speranță, probabil necreștinească, de a auzi vestirea așteptată de milioane de oameni. Poate i-a stat în gât un sâmbure ori și-a pălit tărtăcuța de lavoar sau a cedat mânerul de la baia finlandeză, dotată, în ziua de miercuri, cu vapori de polen extras din floare de colț alpin, joi umplută cu arome de bujor sălbatic murat în untură de bursuc vietnamez, iar vineri prevăzută cu vapori din sirop de conifere, amestecat cu spermă de maimuțoi în apogeul virilității. Rețete de întinerire de la fostul ministru de război ținut în lesă.

Animalul meu de companie este papagalul Michael. El îmi cunoaște tabieturile și nu revendică atenția ce i se cuvine, înainte să îmi audă oftatul doveditor că nici astăzi nu s-a întâmplat nimic din ceea ce așteaptă cu sufletul la gură trăitorii planetei amenințați cu apocalipsa nucleară. Michael e înțelept ca o cioară și calm ca o bufniță. Cele 120 de grame de tandrețe, libertate și semeție păsărească așteaptă cu smerenie să-i vină rândul. După ce mai ciugulește alene prin fulgii de mălai înecați în bolul cu iaurt, mai își bagă nasul de pianist în borcanul cu zahăr, apoi prinde a valsa îngrădindu-mi accesul la ceașca de cafea, ca să mă anunțe că a venit vremea sesiunii de masaj pe la gătlej și pe la ceafă, dacă tot nu a zdohnit încă lighioaia. Poate mâine dimineață ne trezim cu vestea cea bună.

Papagalul Michael are propriile motive să urască războiul de la televizorul din bucătărie. În loc de Animal planet, urmărim non-stop știrile. Ca să ne luăm doza matinală de disperare. Să ne încărcăm rația de ură, cum zice Mircea Dinescu despre CTP, cel care și-ar fi amenajat camera de lucru într-un cub de beton îngropat în pământ, zice Dinescu. Un fel de butoi al antihedonistului Diogene, cum ar veni. Și tartorul, care ține în șah omenirea, simte nevoia să se retragă în galeriile subterane ale metroului clandestin din Moscova ori în tunelurile din Altai, când i se ofilește glanda ce-l umple cu veninul mizantropiei. Acolo, așezat pe un tron de smarald, el aprobă listele de execuție. Aleksei Navalnîi. Bifat. Aleksandr Nevzorov. Bifat. Vladimir Zelenski. Bifat. Despre toate astea îi povestesc papagalului Michael, care mă compătimește pentru neșansa de a face parte dintr-o specie în continuă degradare, urmând ca roboții se repare GREȘEALA.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.