VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Operațiunile de salvare s-au încheiat în India. Premier: „Vinovații vor fi sancționați drastic”

Persoanele care vor fi găsite vinovate de tragicul accident feroviar din estul Indiei vor fi „sancţionate drastic”, a afirmat premierul ţării, Narendra Modi, scrie BBC.

Între timp, operaţiunile de salvare s-au încheiat. Cel puţin 288 de persoane au murit şi peste 900 au fost rănite în accidentul de vineri din statul Odisha, în care au fost implicate două trenuri de călători şi unul de marfă.

Operaţiunile de salvare s-au încheiat, oficialii afirmând că toţi pasagerii răniţi şi rămaşi prinşi au fost recuperaţi. Modi a vizitat locul accidentului, catalogându-l drept unul „dureros”. El s-a întâlnit şi cu victimele dezastrului aflate în spital şi a promis că Guvernul nu „va lăsa nicio piatră neîntoarsă pentru tratarea răniţilor”.

Cel mai grav accident feroviar din India din acest secol

Deocamdată nu este clar ce a cauzat coliziunea între trenuri din districtul Balasore, descrisă drept cel mai grav accident feroviar din India din acest secol.

O investigaţie amplă a fost declanşată, dar un raport preliminar indică faptul că accidentul a fost rezultatul unei defecţiuni la semnal, a spus KS Anand, ofiţer-şef de Relaţii Publice la South Eastern Railway.

Se crede că în cele două trenuri de persoane implicate se aflau circa 2.000 de pasageri. Succesiunea exactă a evenimentelor a fost subiectul unor relatări contradictorii. Oficialii afirmă că mai multe vagoane ale Coromandel Express, care circula între Kolkata (fosta Calcutta) şi Chennai (anterior Madras), au deraiat în jurul orei 19:00 (13:30 GMT) după ce trenul a lovit un marfar staţionat. Nu se ştie cum a ajuns trenul expres pe aceeaşi linie cu marfarul.

Ulterior, mai multe vagoane ale Coromandel Express au ajuns pe linia alăturată. Un alt tren, care circula în direcţie opusă, Howrah Superfast Express, pe ruta Yesvantpur-Howrah, s-a ciocnit cu vagoanele deraiate.

„Coromandel Express trebuia să circule pe linia principală, dar a fost dat un semna pentru linia-buclă în schimb şi trenul s-a izbit de un marfar parcat deja acolo. Apoi vagoanele sale au căzut pe liniile de pe celelalte părţi, făcând să deraieze şi Howrah Superfast Express”, a declarat Anand.

Sirenele ambulanţelor au sunat la fiecare 30 de minute în faţa centrului de traumă al spitalului SCB din oraşul Cuttack, unde au fost duşi pasagerii în stare critică. Spitalul este cel mai mare din statul Odisha, dar se află la trei ore de mers cu maşina de locul accidentului.

Angajaţii spitalului au fost chemaţi şi aşteaptă în grupuri să acorde ajutor pacienţilor care sunt aduşi. Secţiile au fost extinse pentru a face faţă numărului mare de răniţi. A fost amplasat un ghişeu pentru cei care nu îşi pot localiza membrii familiei Rudele celor răniţi aşteaptă cu nerăbdare afară, rugându-se pentru sănătatea lor. Dar mulţi încă îi caută pe cei dragi, neştiind unde se află, astfel că a fost amplasat un ghişeu pentru cei care nu îşi pot localiza membrii familiei.

Ministrul Transporturilor feroviare a anunţat, sâmbătă, încheierea operaţiunilor de salvare şi că a început deja lucrul pentru refacerea infrastructurii la locul accidentului. Supravieţuitorii şi martorii au descris, anterior, scene haotice şi eforturi eroice ale oamenilor din satele apropiate pentru a-i salva pe pasagerii blocaţi.

Mukesh Pandit, care a fost blocat timp de jumătate de oră înainte să fie salvat, a declarat pentru BBC că a auzit „un zgomot tunător” înainte ca vagonul să se răstoarne.

„Patru pasageri care călătoreau din satul meu au supravieţuit, dar mulţi oameni sunt răniţi sau dispăruţi. Mulţi oameni din vagonul în care călătoream au murit”, a adăugat el, potrivit digi24.ro.

Localnicii din satele învecinate au fost printre primii care au ajuns la locul accidentului şi au început operaţiunile de salvare.

India are una dintre cele mai mari reţele feroviare din lume India are una dintre cele mai mari reţele feroviare din lume, cu milioane de pasageri care o folosesc zilnic, dar mare parte din infrastructură are nevoie de îmbunătăţiri. Terenurile pot fi foarte aglomerate în această perioadă a anului, cu un număr mare de persoane care călătoresc în timpul vacanţei şcolare. Ambele trenuri de pasageri implicate în accident erau pline şi aveau mulţi oameni pe lista de aşteptare, potrivit listelor de pasageri de pe site-ul Ministerului indian al Transporturilor Feroviare, consultate de BBC.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.